Semnul Sfintei Cruci
Ce este acest semn? Unde ne conduce? Există o întreagă teologie în acest sens, care nu este dificilă dar mai degrabă simplă și fascinantă. Benedict al XVI-lea a explicat în mai multe rânduri acest lucru. Este gestul fundamental al oricărui creștin. Este o mărturie de credință în Isus Cristos, care se exprimă prin trup, așa cum o spune și apostolul Paul: „Noi îl anunțăm pe Cristos răstignit, scandal pentru iudei, nebunie pentru păgâni, dar pentru cei care sunt chemați, fie iudei sau greci, îl predicăm pe Cristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu”(1Cor 1,23s). Deși mai puțin vizibil în liturgie, practic semnul crucii este nelipsit din celebrarea sacramentelor și nu numai a sacramentelor. Deja Sfântul Augustin nota: „Cu semnul crucii se consacră Trupul Domnului, se sfințește apa de botez, sunt hirotoniți preoții și ceilalți slujitori, într-un cuvânt, e consacrat tot ceea ce trebuie sfințit prin invocarea numelui lui Cristos.”
Pentru Orient, avem mărturia Sf. Chiril al Ierusalimului: „Așadar să nu ne rușinam a-l mărturisi pe Cel Răstignit. Să ne însemnăm cu încredere făcând cu degetul cruce pe frunte în toate.” Obiceiul era atât de înrădăcinat, acela de a face semnul Crucii, încât chiar Împăratul Iulian Apostatul, după lepădarea sa de credința creștină, se însemna instinctiv cu semnul crucii când se afla într-un pericol. A face semnul sfintei cruci este un „da” vizibil și public al Aceluia care a suferit pentru noi; a Aceluia care în trupul său a făcut vizibilă iubirea lui Dumnezeu până la extrem; a lui Dumnezeu care nu guvernează prin distrugere, ci mai curând prin umilința suferinței și a iubirii, care este mult mai puternică decât toată puterea lumii și mai înțeleaptă decât toată inteligența și toate calculele omului.
Semnul Sfintei Cruci este o mărturie de credință. Eu cred în Cel care a suferit pentru mine și care a Înviat. În Cel care transformat semnul scandalului într-un semn de speranță și iubire a lui Dumnezeu pentru noi.
Mărturisirea credinței este o mărturie de speranță: Eu cred în Cel care în slăbiciunea Sa este Atotputernic; în Cel care tocmai în aparenta Sa slăbiciune, mă poate salva și mă va salva.
Prin semnul Sfintei Cruci, ne punem sub protecția crucii, o ținem în fața noastră ca pe un scut care ne protejează în încercările noastre zilnice și ne dă curajul de a merge mai departe. Crucea ne arată drumul vieții: urmarea lui Isus Cristos. Astfel, semnul Sfintei Cruci unește cele două lumi, și în acest fel semnul se transformă în simbol.
Crucea lui Cristos
Specialiștii în simbolistică numesc crucea „semn al semnelor”(Foley). Se are în vedere, desigur, caracterul universal, vechimea și persistenta ei în timp, precum și complexitatea, semnificațiile elevate pe care le-a căpătat crucea în creștinism. Ea este înainte de toate un simbol al lui Isus Cristos, al supliciului crucificării Sale, dar și al miracolului Învierii. Crucea a devenit o emblemă sfântă a Bisericii creștine, ocupând un loc de căpetenie în toate riturile sacre, în arta și arhitectura creștină. Se poate spune că este o pecete ce sacralizează orice obiect legat de practicarea cultului creștin.
Semnul crucii, păstrându-și configurația de bază și sensul fundamental, a cunoscut o mare diversificare, prin transformarea ei în domeniul semnelor heraldice, în vexilogie sau în medialistică. În simbolistica de tip creștin și în ornamentica adiacentă creștinismului sunt cunoscute peste 400 variante de cruci.
Crucea de pe Golgota este prefigurată în însăși structura cosmosului: instrumentul martiriului, pe care Isus a murit, este înscrisă în structura universului. Cosmosul ne vorbește despre cruce, crucea ne revelează misterul cosmosului. Ea este adevărata cheie de interpretare a întregii realități. Istoria și cosmosul fac parte una din cealaltă. Dacă deschidem ochii, citim mesajul lui Cristos în limbajul universului, și pe de altă parte, Cristos ne ajută să înțelegem mesajul creației. Sfântul Augustin a dat o interpretare extraordinar de esențială a ceea ce spune Sfântul Paul în Epistola către Efeseni (Ef.3,18s). El vede dimensiunile vieții umane ca referință la figura lui Cristos răstignit, ale cărui brațe îmbrățișează întreaga lume, a cui cale ajunge până în adâncurile infernului și până la înălțimea lui însuși. (De doctr. Christ. II 41,62-c.ch.XXXII,75s). Hugo Rahner a cules cele mai frumoase texte patristice care ne vorbesc despre misterul cosmic al crucii. În Lactanțiu (cc 325), citim: „În durerea Sa, Dumnezeu a deschis brațele și a îmbrățișat întreaga lume pentru a ne arăta că de la răsăritul soarelui și până la apus, un popor care trebuia să vină, s-ar fi adăpostit la umbra aripilor Sale”(81). Crucea este semnul Său vizibil în cer și pe pământ, trebuia să devină adevăratul gest de binecuvântare al creștinilor. Să facem așadar asupra noastră semnul Sfintei cruci și să intram astfel în puterea de binecuvântare a lui Isus Cristos; să facem acest gest și asupra persoanelor pentru care dorim binecuvântarea; să îl facem și asupra lucrurilor de zi cu zi, care voim să le primim noi din mână lui Isus Cristos. Prin acest semn putem deveni o binecuvântare unii pentru alții. Așa cum reiese din text vedem că Crucea lui Cristos, semnul Crucii lui Cristos unește cele două lumi, și deci vedem că semnul se transformă în simbol.
Cruce și Botez
Semnul Sfintei Cruci este strâns legat de mărturia de credință în Sfanta Treime – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Devine astfel amintirea botezului într-o manieră și mai clară atunci când folosim și apa sfințită. Crucea este un semn al pătimirii, dar este în același timp semnul învierii; este, ca să spunem în alți termeni, ancora de salvare a lui Dumnezeu fata de noi. Ori de câte ori ne însemnăm cu Sfânta Cruce, reînnoim botezul nostru: Cristos de pe cruce ne atrage până la El (Ioan 12,32) și în comuniunea cu Dumnezeu cel viu. Deoarece botezul și semnul Sfintei Cruci care îl reprezintă și îl reînnoiește îi aparțin mai presus de toate lui Dumnezeu: Duhul Sfânt ne conduce la Cristos, Cristos ne deschide poarta către Tatăl. Dumnezeu nu mai este pentru noi un Dumnezeu necunoscut, ci are un nume. Îl putem chema, El ne cheamă pe noi. Putem spune că în semnul Sfintei Cruci, în invocația Sa trinitara este cuprinsă toată esența creștinului, este prezent semnul distinctiv al creștinului. În același timp, ne deschide cale aspre întreaga lume, spre istoria religiilor și spre mesajul lui Dumnezeu prezent în toată creația.
În concluzie, pot spune că crucea este cea care face legătura între om și Dumnezeu. Între natura noastră umană și natura divină astfel crucea este aceea care face legătura între cele două dimensiuni, între cele două lumi și prin aceasta putem constata valoarea ei simbolică.
Crucea este un simbol al totalității cosmosului, dar și al omului (sau divinității antropomorfe) cu mâinile desfăcute. În structura tradițională românească, Crucea sau semnul Crucii e un apotropeu, talisman și un gest magic de apărare îndreptat împotriva răului.
Mirela Terezia Bejan
Student SR anul II
Foto: Mirela Terezia Bejan