Operațiunea Široki Brijeg - Facultatea de Teologie Romano-Catolică

„Dumnezeu i-a încercat şi i-a găsit vrednici de el. Ca pe aur în foc i-a probat şi i-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot.ˮ (Înț. 3-5,6)

Părintele călugăr franciscan Dominik Mandić a intrat în posesia unei notificări în care se menționa faptul că la Trebinje avusese loc o întrunire a partizanilor comuniști, unde se luase decizia exterminării întregii comunități călugărești din Široki Brijeg. Întrucât franciscanii erau suflete nevinovate, nu au luat în serios avertismentul. Aceștia nici măcar nu au încercat să fugă din calea torționarilor, pentru că nu și-au pus niciodată problema că vor fi cu adevărat martirizați. Viața lor era Cristos.

Motivul pentru care s-a decis implementarea acestui verdict odios cu premeditare a fost impedimentul propagării doctrinei comuniste în această parte a Herțegovinei. În rândul oamenilor simplii și săraci, propaganda nu avea succes. Localnicii preferau mai degrabă să urmeze creștinismul decât sloganurile bolșevice. În plus, majoritatea celor care absolveau gimnaziul din Široki Brijeg, respingeau cu fermitate regimul totalitar. Realitatea i-a convins pe comuniști că nu vor avea parte de un succes răsunător în Herțegovina, atâta timp cât franciscani sunt în viață. Iată așadar, motivul pentru care aceștia trebuiau să dispară din rândurile celor vii. Pe data de 7 februarie, 1945, trupele partizan-comuniste înarmate de către ruși, englezi și americani au trecut prin localitatea Čitluk și s-au îndreptat spre Mostar pentru a da jos regimul croat fascist-Ustaša.

Operațiunea Široki Brijeg a fost dusă la bun sfârșit pe data de 7 februarie 1945, când partizanii comuniști au capturat fortăreața din mâna naziștilor. Responsabilitatea masacrului celor 30 de călugări franciscani din Široki Brijeg aparține celui de al VIII-lea corp dalmat, comandat de către Petar Drapšin, avându-l comisar politic pe Boško Šiljegović. Se pare că divizia a 26-a din cel de al VIII-lea corp dalmat a mers direct la Široki Brijeg, unde a făcut prăpăd. Batalionul 4 al diviziei 26-a a fost cel care a luat sub ocupație mănăstirea, gimnaziul și căminul studenților străini din localitate. Partizanii au ajuns pe la ora 15:00 în mănăstirea Adormirii Maicii Domnului, unde au găsit 30 de călugări, mulți dintre ei fiind profesori ai liceului din apropierea mănăstirii.[1]

Petar Drapšin

„Dumnezeu a murit, nu există Dumnezeu, nu există papă, nu mai există Biserică, nu mai avem nevoie de voi, mergeți și voi să lucrați în lume!ˮ- a fost avertismentul partizanilor. Călugării franciscani au fost apoi amenințați și jigniți cu blasfemii de tot felul pentru a-i face să renunțe la haina monahală. În schimb, replica lor a fost una hotărâtă și plin de iubire: „Suntem religioși, persoane consacrate, nu ne putem lăsa haina călugăreascăˮ. Atunci, unul din soldații partizani a luat crucea și aruncând-o jos, a zis: „acum poți alege: viața sau moarteaˮ. Acest lucru însă nu a produs rezultatul scontat, întrucât călugării au îngenunchiat pe rând și au ridicat crucifixul aruncat, l-au sărutat, l-au strâns la inimă și au zis: „Tu ești Dumnezeul meu, Totul meu !ˮ[2]. Mulți dintre acești călugări erau profesori cu studii superioare, autori a numeroase cărți. Aici vorbim totodată despre o elită culturală care nu a sărutat cărțile, zicând că acelea sunt totul lor. Nu! Pentru ei, Cristos a fost Deus meus et omnia!

Văzând toate acestea, soldații i-au luat pe frați unul câte unul, i-au scos afară din mănăstire și i-au împușcat în cap. Trupurile sfinților călugări au fost apoi târâte într-o groapă comună de lângă mănăstire, stropite cu benzină și incendiate. Ca dovadă a celor întâmplate stau osemintele găsite și fotografiate pe care le putem vedea în poza alăturată.

Soldații din plutonul de execuție au mărturisit că franciscanii din Široki Brijeg se duceau la moarte rugându-se și cântând Preacuratei Fecioare Maria. Acest eveniment l-a șocat atât de puternic pe unul dintre soldații prezenți, încât acesta s-a convertit. Acesta are azi un băiat care a devenit preot și o fiică călugăriță.[3]

Trebuie totodată să amintim faptul că biserica și mănăstirea din Široki Brijeg a fost bombardată de nu mai puțin de 296 de ori cu artileria, încercându-se raderea ei de pe suprafața pământului.[4] Chiar dacă unul din turnurile bisericii a căzut din cauza bombardamentelor, zidurile ei au rezistat asediului pentru a da mărturie astăzi despre ceea ce înseamnă a fi sfânt cu adevărat.

În după-amiaza zilei de 7 februarie 1945, de pe altarul Bisericii Adormirii Maicii Domnului din Široki Brijeg, s-au înălțat la cer sufletele a 30 de călugări franciscani, care și-au spălat hainele în sângele mielului nevinovat pentru că l-au iubit mai mult pe Cristos decât propria viață. Propaganda comunistă a încercat să-și justifice atrocitățile printr-o caricatură, în care sfinții călugări erau ironizați că ar fi fost de partea regimului fascist. Prinși la mijloc, între ciocan și nicovală, sfinții călugări au murit pentru Cristos. Manus, mana lavat!….

Operațiunea Široki Brijeg a fost una de succes pentru Biserică, însă nu și pentru cei în ochii și inimile cărora Dumnezeu este mort. Statistic vorbind, fiecare al 10-lea localnic din Široki Brijeg a fost ucis, motivul fiind acela că nu doreau să îmbrățișeze comunismul. Așa se face că și astăzi majoritatea familiilor din această localitate are pe cineva drag decedat în familie. Memoria lor va rămâne vie și nemuritoare în conștiința și caracterul puternic creștin al bosniacilor din Herțegovina. În anul 1991 a fost înaintată documentația necesară beatificării celor 30 de călugări franciscani.[5]

Cei 30 de călugări martirizați în Široki Brijeg care nu vor fi șterși din Cartea Vieții niciodată, sunt următorii:

Bruno Adamćik: 37 de ani. Născut la Konjic în anul 1908, a obținut diplomă în muzică și filosofie la Bratislava.
Marko Barbarić: 80 de ani. Născut în anul 1865 la Klobuc. A fost un frate simplu și devotat Sfintei Fecioare Maria. Toată lumea îl cunoștea ca pe un frate plin de Duhul Sfânt. Când se plimba în curtea mănăstirii, vorbea cu păsările care îl întâmpinau. În momentul masacrului își pierduse memoria, nu realiza că este război. Acesta era în camera lui când partizanii au ordonat uciderea sa.
Jozo Bencun: 76 de ani. Născut în 1869 la Medjugorje. Trupul ia fost aruncat în râul Neretva. A fost un mare predicator.
Marko Dragićević: 43 de ani. S-a născut în 1902 la Miletina. A fost profesor de greacă și latină. A studiat la Friburg și a fost un bun pedagog specializat în istorie și latină.
Miljenko Ivanković: 21 de ani, născut în anul 1924 la Tubolja. A fost un frate pios și umil.
Andrija Jelćić: 41 de ani, născut în anul 1904 la Štubica. A studiat la Mostar și Bratislava.
Rudo Jurić: 20 de ani, născut în 1925 la Radešine. A fost cleric cu voturi simple.
Fabijan Kordić: 55 de ani, născut în 1890 la Grljevići. El era fratele care confecționa hainele monahale. Acum are haina martirajului.
Viktor Kosir: 21 de ani, născut în 1924 la Uzarići (lîngă Široki Brijeg). Acesta a fost unul din frații trimiși acasă de către comunitate pentru că se știa despre venirea comuniștilor, și se încerca protejarea celor mai tineri. După ce a plecat acasă, Viktor a stat doar câteva ore, pentru că le-a spus părinților săi, că vrea să se întoarcă în comunitate ca să moară alături de frații lui. După moartea lui Viktor, mama sa, a născut un alt copil, care a primit numele fratelui său și care astăzi este preot franciscan în Medjugorje.
Tadija Kožul: 36 de ani, născut în 1909 în localitatea Mokro (lângă Siroki Brijeg). A fost profesor de greacă, filosofie și latină. Îi plăcea să se joace cu tinerii. Avea un suflet nobil și ajuta pe toată lumea. Acum este un suflet nobil în cer.
Krsto Kraljević: 50 de ani, născut în localitatea Grljevići. A studiat la Viena, Zagreb, și Friburg. A fost un exemplu bun în purtarea crucii atunci când a fost bolnav.
Stanko Kraljević: 74 de ani, născut la Moko (lângă Široki Brijeg) în 1871. A fost predicator, catehet, profesor și confesor al preoților.
Žarko Leventić: 26 de ani, născut în anul 1919 la Drinovici. Împărtășind bolnavii și purtând asupra sa Euharistia, a contactat tifosul. În calitate de capelan la Široki Brijeg, a fost târât, așa bolnav cum era din pat și executat.
Bonifacije Majić: 62 de ani, născut la Vitina în anul 1883. A studiat la Düsseldorf teologia, apoi filosofia la Cracovia. A fost profesor și catehet. Seara mergea prin camerele tinerilor ca să-i învelească. Era iubit de către toată lumea.
Stjepan Majić: 20 de ani, născut la Mitina în anul 1925. Terminase de curând noviciatul și avea voturile temporare depuse. A fost incendiat alături de profesorii săi.
Arkanđeo Nuić: 19 ani, născut în localitatea Drinovci în anul 1896. A studiat la Viena, iar după doi ani a devenit doctor în teologie. Absolvent al facultății de la Sorbona. A fost profesor de germană, greacă, latină, franceză. Era numit mielul lui Dumnezeu, datorită blândeții sale.
Borislav Pandžić: 35 de ani. S-a născut în anul 1910 la Drinovci. A condus seminarul ca profesor. A fost un frate simplu.
Krešimir Pandžić: 53 de ani. S-a născut în anul 1892 la Drinovci. A studiat la Graz, Zagreb și Mostar. A fost totodată provincial pentru mai mulți ani. Cerea maximul de la elevii săi, dar era un om umil. Requiescant in pace!
Fabijan Paponja: 48 de ani, născut în anul 1897 în localitatea Lipno. A studiat la Innsbruk, Mostar, Lubjiana. Responsabil cu mănăstirea, fire sensibilă față de studenții săi, cărora obișnuia să le facă mici cadouri.
Nenad Venancije Péhar: 35 de ani. S-a născut în anul 1910 la Stubicov. A studiat la Mostar și Zagreb. Avea o fire foarte pioasă și era dedicat rugăciunii.
Melhior Prlić: 33 de ani, născut în localitatea Sovici în anul 1912. A fost frate cu voturi depuse, tâmplar. Nu a fost absent niciodată de la rugăciunea comunitară.
Ludovik Radoš: 20 de ani, născut în anul 1925 la Blazuj. Tocmai terminase noviciatul și depusese voturile.
Leonard Rupčić: 38 de ani, născut în localitaea Hardomilje în anul 1907. A studiat la Fribourg, Paris, Lille. A predat franceza la școală. Avea bunătate și umilință, iar elevii se rușinau dacă nu învâțau la ora sa.
Mariofil Sivrić: 32 de ani, născut la Medjugorje în anul 1913. A fost educator, capelan și vicar al mănăstirii. Era un frate umil.
Ivo Slišković: 68 de ani, născut la Mokro (lîngă Široki Brijeg) în anul 1877. A fost activ în diferite parohii din provincie: Humac, Bukovica, Kocerin, Tihaljina. A devenit martir alături de ceilalți frați.
Kornelije Susać: 20 de ani, născut în localitatea Cerno (Humac) în anul 1925. A depus primele voturi în 1944. A fost incendiat alături de ceilalți călugări.
Dobroslav Šimović: 38 de ani, născut în localitatea Hamzici, în anul 1907. A studiat la Paris, unde a devenit docor în teologie. A scris o disertație despre rugăciunea Tatăl Nostru în limba franceză.
Radoslav Vukšić: 51 de ani, născut la Studenci, în anul 1894. A studiat la Viena. Profesorii au fost uimiți de pregătirea și înțelepciunea sa.
Roland Zlopaša: 33 de ani, născut la Posušje în anul 1912. A studiat la Fribourg, Mostar, Zagreb. Era cunoscut pentru meditațiile sale profunde.
Leopold Augustin Zubac: 55 de ani. S-a născut în localitatea Čitluk în anul 1890. A fost maistru al centralei hidroelectrice care producea energie electrică pentru nevoile comunității și a zonei.[6]

Operațiunea Široki Brijeg a fost încoronată de succes: „căci Dumnezeu i-a încercat şi i-a găsit vrednici de el. Ca pe aur în foc i-a probat şi i-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot.ˮ (Înț. 3-5,6)