Biserica Romano-Catolică celebrează în fiecare an, pe 1 noiembrie, Sărbătoarea Tuturor Sfinților. Originea acestei sărbători nu poate fi însă identificată cu exactitate. Pe 13 mai, în Bisericile Orientale era celebrată o zi pentru toți martirii. Prima atestare a sărbătorii de pe 1 noiembrie datează de pe timpul papei Grigore al III-lea (+741), care a dedicat o capelă cinstirii Tuturor Sfinților. Astfel, Sărbătoarea Tuturor Sfinților a început să fie celebrată din anul 800, făcându-și apariția în calendarul englezesc încă din secolul IX. Sărbătoarea a fost stabilită definitiv de către papa Grigore al IV-lea pe data de 1 noiembrie.[1]
Multe persoane confundă Sărbătoarea Tuturor Sfinților care este pe data de 1 noiembrie cu Ziua Morților care se ține pe 2 noiembrie. Însă, sunt două evenimente complet diferite. În primul rând, sfinții slujesc lui Dumnezeu, se roagă necontenit, sunt ascultați, mijlocesc ajutor spre binele nostru, trăiesc pentru Dumnezeu și în unire cu El, îndeplinind voința Lui sfântă. În al doilea rând, Sărbătoarea Tuturor Sfinților a venit ca un răspuns dat celebrărilor păgâne. De exemplu, Romanii sărbătoreau pe 21 februarie Feralia în cinstea spiritelor celor decedați.[2] Binecunoscutul Haloween, sărbătorit azi pe 31 octombrie, înaintea zilei Tuturor Sfinților, își are originile într-o altă sărbătoare păgână numită Samhain, ținută de către celții din Britania și Irlanda.[3] Antica sărbătoare Samhain avea loc pe data de 1 noiembrie, când se credea că toții zeii lumii se făceau vizibili oamenilor.[4] Însă noi, care ne considerăm creștini, suntem chemați la celebrări sfinte.
Dumnezeu ne invită să: „Fiți sfinți, căci Eu sunt Sfântˮ (1 Pt 1,16). Așadar, lui Dumnezeu nu-i plac jumătățile de măsură pentru că „Cine nu este cu mine este împotriva mea și cine nu adună cu mine risipește.ˮ (Mt. 12, 30). Starea de sfințenie a unei persoane este dată de prezența reală a lui Dumnezeu în viața sa. Pe de altă parte, am putea spune că nu există sfinți „pentru că toţi au păcătuitˮ (Rom 5, 12). Însă „cei ce primesc cu prisosinţă harul şi darul justificării vor domni în viaţă prin unul singur, Isus Cristosˮ (Rom 5, 17) deoarece „nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Isus Cristos, căci legea Duhului vieții în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului și a morțiˮ (Rom. 8, 1-3) întrucât Duhul „intervine în favoarea sfinților după voința lui Dumnezeu.ˮ (Rom 8, 27).
Isus Cristos este cel care este Sfânt în om! Astfel, titlul onorific de sfânt sau kadosh în ebraică, respectiv de – sanctus în latină, este folosit și atribuit doar lui Dumnezeu. În sfinți, noi nu cinstim persoana canonizată, ci manifestarea puterii lui Dumnezeu, care este mare în sfinții lui. Iată de ce sunt importanți sfinții: pentru că ei conțin urmele „ADN-ului lui Cristos”, în caracterul lor. Aceștia sunt „mama mea și frații mei!ˮ (Mc 3, 34-35), după cum-spune Isus. Ei sunt persoane care s-au lăsat îmbibate de prezența reală a iubirii continue a lui Dumnezeu. Pentru un creștin, sfințenia devine astfel normalitatea unei vieți autentice trăite pentru Dumnezeu, în conformitate cu voința Sa și nu după voința personală. Pentru că «Nu oricine îmi zice „Doamne! Doamne!ˮ va intra în împărăția cerurilor, ci acela care împlinește voința Tatălui meu care este în ceruri» (Mt 7, 21) iar „oricine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate și soră și mamăˮ (Mc 3, 35).
Așadar, trăind în strânsă legătură cu Dumnezeu, sfinții nu caută să placă lumii, ci lui Dumnezeu. Ei, nu caută voința lor, ci a lui Dumnezeu. Sfinții servesc și reprezintă interesele lui Dumnezeu pe acest pământ și în viața veșnică. Ei sunt ca niște luminițe aruncate în bezna acestei lumi sufocate de păcat. Sfinții s-au lăsat modelați precum aluatul în mâinile artistului „au fost torturați și n-au acceptat eliberarea, ca să dobândească o înviere mai bună. Alții, apoi, au primit batjocură și biciuire, ba chiar lanțuri și închisoare, au fost bătuți cu pietre, tăiați cu fierăstrăul. Au murit uciși cu sabia, au rătăcit în piei de oaie și de capră, în lipsuri, asupriți, maltratațiˮ (Evr 11, 35-38). Care a fost răsplata pe care au primit-o pentru acest devotament față de Cristos? Suferința! Sfințenie fără suferință nu există, iar cine dorește să preia trăsăturile înfățișării lui Cristos în totalitate, va trebui să se gândească de două ori, pentru că aceasta nu însemnă o viață fără griji.
Biserica de la începuturi a crezut că apostolii, martirii, îngerii și Fecioara Maria pot mijloci într-un mod special la Dumnezeu. Astfel, deja din primele secole ale creștinismului au existat suflete care au practicat virtuțile creștine în mod eroic. Martirizarea creștinilor a început deja din primul secol și a ținut până prin secolul al IV-lea, atunci când Împăratul Constantin a pus capăt prigoanei prin Edictul de la Milano și a permis ca necropola de la Vatican să devină loc de veci pentru creștini.[5] Primul martir al Bisericii a fost Sfântul Ștefan diaconul, dar să nu uităm nici de uciderea pruncilor nevinovați din ordinul lui Irod cel Mare, rege numit pentru evrei de către romani. Ar trebui să ne amintim de sfinți? Aceasta ar putea fi transformată într-o altă întrebare: Ar trebui să ne amintim de faptele Domnului? Da, ar trebui să ne amintim de tot binele pe care ni l-a făcut, prin sfinții săi. Dumnezeu are colaboratori – i-a avut pe Moise, David, pe Ilie și mulți alții. Isus Cristos a avut 12 apostoli, mai apoi 72 și alții care i-au urmat.
Dumnezeu lucrează împreună cu cei care sunt deschiși spre El, care vor să contemple, să ia chipul și asemănarea Sa. Însuși Dumnezeu a fost cel care și-a protejat de cele mai multe ori sfinții, pentru că erau importanți pentru El. Aici să ne amintim doar de „arhanghelul Mihael, când se certa cu diavolul, disputându-și trupul lui Moiseˮ (Iuda 1, 7-9) sau de Isus Cristos când îl învie pe Lazăr din mormânt spunându-i „Lazăr, vino afară!ˮ. Astfel „sfințiiˮ ajung să fie cinstiți și înălțați la rang de sfințenie de însuși Dumnezeu. De aceea se potrivesc foarte bine în acest context cuvintele Tatălui ,,Aduceți repede haina cea dintâi și îmbrăcați-l! Dați-i un inel în deget și încălțăminte în picioare, Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l: să mâncăm și să ne bucurămˮ (Lc 15, 22-23). Dacă Dumnezeu îi cinstește pe cei ce îl slujesc, și noi avem obligația de a-i cinsti în mod corespunzător. Iar titlul de sfânt acordat de către Biserică unei persoane nu aduce nimic nou cuiva care deja este ca atare. Doar autentifică lucrarea lui Dumnezeu și apără poporul de falsități.
Ziua Tuturor Sfinților celebrată de către Biserică în fiecare an pe 1 noiembrie reprezintă nu doar sfinții care au fost canonizați și recunoscuți în mod oficial ca atare, dar mai ales cei anonimi, pe care nu-i cunoaște nimeni.
Binecuvântat să fie Dumnezeu în toți îngerii și sfinții săi!
Achim Vasile
Masterand anul II. CBE
Foto credit: allaquerciadimamre.it
[1] cf. „All Saints Dayˮ, Encyclopaedia Britannica Online, https://www.britannica.com/topic/All-Saints-Day accesat la data de 26.10.2023, 21:40
[2] cf. ,,Feralia (21 February)ˮ, https://imperiumromanum.pl/en/roman-religion/roman-feasts/feralia/ accesat la data de 27.10.2023, 16:03
[3] cf. „Halloweenˮ, Encyclopaedia Britannica Online, https://www.britannica.com/topic/Halloween accesat la data de 27.10.2023, 16:08
[4] cf. „Samhainˮ, Encyclopaedia Britannica Online, https://www.britannica.com/topic/Imbolc accesat la data de 27.10.2023, 16:48
[5] Kovács Gergely, Szentéavatás régen és ma, Budapest 2014, 26