Papa Francisc, în oglindă

„O autobiografie nu e literatura noastră privată, e mai degrabă bagajul cu care călătorim.” (Papa Francisc)

Unul dintre evenimentele editoriale ale lui 2025 a avut loc la începutul acestui an. Intitulată Speră, cartea scrisă de papa Francisc reprezintă o lucrare de referință, fiind prima autobiografie publicată vreodată de un papă în timpul pontificatului său. Plin de sinceritate, volumul prezintă în mod transparent o viață extraordinară, presărată cu momente tensionate, dar care se desfăsoară ca un drum pe care speranța de conduce la destinație.

În continuare, vă prezentăm o scurtă radiografie a presei din România care a preluat acest subiect:

 

https://bookhub.ro/aparitie-eveniment-la-editura-polirom-spera-autobiografia-papei-francisc/

Cartea a fost publicată în ianuarie 2025 și este disponibilă în librării din peste 100 de țări, inclusiv în România. Scrierea acestei cărți a durat șase ani și începe în zorii secolului XX, de la rădăcinile italiene și aventura emigrării în America de Sud a strămoșilor papei, trecând prin copilărie, prin entuziasmul și frământările tinereții, alegerea vocației și maturitatea sa. Astfel, acoperă astfel întregul său pontificat.

https://www.emaramures.ro/papa-francisc-isi-va-publica-memoriile-hope-va-fi-lansata-in-80-de-tari-la-14-ianuarie-2025/

De asemenea, [cartea] abordează subiecte contemporane importante, precum războaiele actuale, viitorul Bisericii și al religiei, politica socială, migrația, criza ecologică și evoluțiile tehnologice. ​

https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2025-01/papa-autobiografie-viata-istorie-prezent-viitor-mondadori-2025.html

Cartea relatează viața papei Francisc, de la rădăcinile sale italiene și emigrarea strămoșilor săi în America Latină, până la copilărie, adolescență, alegerea vocației și perioada pontificatului său.

https://polirom.ro/-/8566-sper%C4%83.html

În memoriile sale, Papa Francisc descrie cu sinceritate momentele cruciale ale pontificatului și abordează curajos și profetic cele mai importante și mai dezbătute subiecte contemporane: războiul și pacea (inclusiv conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu), migrația, criza mediului, politicile sociale, condiția femeii, sexualitatea, dezvoltarea tehnologică, viitorul Bisericii și al religiilor. ​

https://clujulcultural.ro/papa-francisc-debut-pe-tiktok-suveranul-pontif-isi-prezinta-autobiografia-intitulata-spera/

Un aspect inedit dezvăluit în această autobiografie este legat de vizita papei Francisc în Irak, unde au existat două tentative de asasinat asupra sa, dejucate de serviciile de informații britanice și de poliția irakiană. Aceste revelații subliniază pericolele la care a fost expus Suveranul Pontif în misiunea sa de a promova pacea și dialogul interreligios. ​

Despre această carte, a vorbit și fostul nostru decan, părintele Wilhelm Dancă, invitat în studiourile TVR:

Elena Petrescu
Masterand CBE, Anul I

 

Redactare: Nicoleta Nițescu Spiridon

Masterand CBE, Anul I

* Articolul este o lucrare rezultată din Practica de specialitate, Proiectul: Revista presei catolice, Anul academic 2024-2025

Posted in Important.