Cât de mult ne iubim noi sufletul? Oare ne dorim să-l hrănim cu bunătățuri? Când suntem fericiți ne bucurăm de lucrurile pe care ni le oferă această lume fără să dăm importanță sufletului nostru care freamătă de dor, dor pe care nu ni-l putem explica și pe care alegem să-l ignorăm. Totuși acest dor nu este o nostalgie oarecare ci ea este o adevărată foame. Însă ce poate potoli această foame? Doar Cuvântul lui Dumnezeu hrănește și răspunde acestei dorințe. Deci, haideți să ne hrănim cu toții cu acest Cuvânt căci „fericiți cei chemați la ospățul de nuntă al Mielului […] Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu” (Ap 19,9), cuvinte pe care părintele pr. prof. dr. Wilhelm Dancă ni le expune nouă atât de simplu și cu atâta dăruire sufletească în ultima sa carte din seria Mysterium Christi.

Mysterium Christi reprezintă seria inedită de literatură omiletică scrisă de pr. decan Wilhelm Dancă, membru corespondent al Academiei Române,  care a ajuns la cel de-al șaselea volum. Deși apărut recent, volumul Meditații la Evanghelia după Luca s-a bucurat până acum de trei evenimente de lansare. Ultimul a avut loc la București, vineri 26 mai, ora 18:00, în cadrul celui mai așteptat eveniment expozițional dedicat cărții.

Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest a reunit peste 200 de expozanți din întreaga țară și din Republica Moldova, alături de institute culturale cu reprezentanțe la București. Standurile au expus circa un milion de volume, dintre care 3000 de titluri noi. S-au desfășurat peste 400 de lansări de carte și dezbateri, peste 60 de evenimente dedicate copiilor și circa 30 de evenimente la standul Italiei, Invitatul de Onoare la această ediție. Toate acestea au dăruit din preaplinul lor infuzând setea de cunoaștere unui larg public vizitator.

În  această atmosferă tumultoasă a salonului Bookfest, la „Cafeneaua literară” a pavilionului B2, a avut loc lansarea volumului părintelui decan. Înconjurați de prezența unor grupuri de copii care se jucau, ridicând în aer baloane colorate, părea la început că orice eveniment e greu de urmărit. Însă lansarea volumului a captat atenția copiilor și a publicul vizitator. Nimic nu a diminuat senzația că ne aflam într-un adevărat templu al cărții.

În public s-au aflat studenți și profesori ai facultății noastre, cunoscuți ai părintelui Dancă, dintre cei ce îl prețuiesc nu doar ca pe un filosof desăvârșit ci mai ales ca predicator. Au fost prezenți în primele rânduri studenții masteranzi Adriana, Daria, Vasile, Alina și  nu în ultimul rând inimoasa Georgiana (Joy), care a venit într-un suflet, după încheierea unui examen, pentru a face posibilă transmiterea online a evenimentului.

https://www.facebook.com/dancawilhelm/videos/1438653276899042/?sfnsn=mo

Au fost astfel alături de noi colegii noștri Mihaela, Tiberiu și Ciprian, care urmăreau atent de la distanță. Deși separați de mulți kilometri, aveam toți, împreună, o misiune… Eram în timpul orelor, însă nu „chiuleam” de la facultate, ci făceam o oră practică cu profesorul nostru, Paul Scarlat, strângând informații pentru articolul prezent.

La lansare, alături de autor au fost prezenți  pr. conf. dr. Lucian Dîncă, Directorul Bibliotecii de Studii Bizantine, Centrul „Sfinții Petru și Andrei”, realizatorul TV, director editorial, latinistul conf. univ dr. Claudiu Arieșan, Universitatea de Vest Timișoara și Otniel Vereș, directorul editurii Ratio et Revelatio, moderatorul evenimentului.

În prezentarea cărții, vorbitorii au revelat faptul că aceasta nu poate fi discutată separat de personalitatea autorului. Seria omiletică concepută într-o viziune autentică și proaspătă, trezește interesul cititorului și devine imediat un instrument util.

Pr. Lucian Dîncă a subliniat că omiliile propuse spre meditație de către autor, dezvăluie sensibilitatea evanghelistului Luca la trei aspecte primordiale: viziunea unui Dumnezeu al milostivirii, prezența Duhului Sfânt în viața lui Isus și a apostolilor ‒ cel care îi trimite ca misionari, asigură unitatea în iubire între Tatăl și Fiul,  face posibilă comunicare între creștinii care mărturisesc credința în moduri diferite și îl predică pe Isus. Și în al treilea rând, importanța rugăciunii, ca Opus Dei, care este dialogul între credincios și Dumnezeu, în care Dumnezeu se auto‒comunică pe Sine. Părintele Dîncă a apreciat că modelul de omilie propus de textul  acestui volum și de întreaga serie Mysterium Christi, „depășește obișnuitul predicilor noastre” și constituie un real „cadou făcut Bisericii din România”.

În același spirit,  profesorul Claudiu Arieșan  a susținut că  acest volum  oferă mai mult decât ceea ce se vede,  pentru că este „un dar de dragoste pe care ni-l face pr. Wilhelm Dancă”. Să nu uităm, a continuat, că Evanghelia după Luca ne-a dăruit cel mai frumos peisaj sacru al minților noastre. Parabolele. Iar acest volum este luminat de razele și armoniile gândirii părintelui Dancă. Iar asta îl face remarcabil ca și întreaga serie Mysterium Christi.

La finalul prezentărilor, pr. profesor Wilhelm Dancă și-a exprimat recunoștința pentru aprecierile antevorbitorilor ‒ prietenii și colaboratorii săi, și a dorit să adauge în această listă pe regretatul academician Eugen Simion, cel care l-a motivat în realizarea acestei serii omiletice întrebând cândva retoric: De ce nu avem astăzi o literatură omiletică în limba română, actuală și nu relatată de Sf. Părinți?

Avem acum o astfel de literatură reprezentată de acest proiect editorial. O autentică bijuterie culturală, așa cum o numește criticul literar Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române. În aceasta găsim de toate: biblie, spiritualitate, antropologie, filosofie, teologie, film, literatură etc.

Mai mult, a spus părintele Dancă, această carte alături de întreaga serie de până acum, este destinată celor ce vor să mediteze, să aprofundeze în afara bisericii, în viața de zi cu zi. Până la urmă acest volum invocă imaginația noastră pentru a împrospăta limbajul teologic din ziua de azi. Problema omului postmodern este solitudinea. Toate angoasele înstrăinării de sine se pot dilua și în cele din urmă vindeca în iubirea lui Isus. „Să-l lăsăm pe Cristos să intre în sufletele noastre”, a conchis părintele.

Prezentarea volumului s-a mutat din zona de evenimente în standul editurii Ratio et Revelatio, unde pr. prof. Wilhelm Dancă  a invitat pe cei prezenți la sesiunea de autografe. Ne-am deplasat spre standul de unde am cumpărat cartea. Otniel Vereș ne-a întâmpinat mărturisind bucuria editorului de a lucra cu părintele profesor, un autor a cărui măiestrie literară nu trece neobservată. Când citim un volum de meditații, există riscul de a ne pierde în text dar părintele profesor „știe să rupă ritmul, să găsească o cheie, un cârlig cu care să te atragă fără să te plictisești.”

Cu emoție firească, ținând în mâini una sau mai multe exemplare din carte, ne-am îndreptat spre părintele Dancă. Ne-a privit zâmbind cald. A răspuns la întrebări, a ascultat, a dat un sfat, a înscris apoi numele fiecăruia, adresând cu grijă pe prima filă a volumului Meditații la Evanghelia după Luca, acel mesaj care devine memorabil. Pentru că, ei bine, Luca dărâmă acele idei preconcepute despre Dumnezeu și prezintă un Dumnezeu al milostivirii, proaspăt, mereu tânăr.

Astfel, vă invităm să vă lăsați iubiți de Dumnezeul milostivirii, citind paginile acestei cărți, în care Cuvântul lui Dumnezeu curge spre inimile noastre pentru a ne hrăni trupul și spiritul căci „sufletul meu e însetat de tine (Dumnezeul meu), pe tine te doreşte trupul meu, ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă” (Ps 63,2).

Mihaela, Alina, Vasile, Tiberiu, Ciprian (Masteranzi CBE anul I)

Joy și Darian (Masteranzi CBE anul II)

„A recunoaște Învierea lui Isus Christos înseamnă a intra pe acel parcurs al speranței în învierea din morți, pentru a atinge noua creație ex nihilo, adică, dincolo de moarte.”

Paul Ricoeur, „Approche philosophique du concept de liberte religieuse” (1968)

Dacă Învierea este învierea din morți, toată speranța și libertatea noastră se situează în afară morții. Adică în acel hiatus, așa cum formula Ricoeur „care face din noua creație o creatio ex nihilo”. O pauză atât de profundă încât identitatea lui Cristos înviat cu cea a lui Isus răstignit este marea problemă a Noului Testament. Între Cruce și apariția celui Înviat, mormântul gol este expresia acestui hiatus.

Ce este atunci această Înviere și ce importanță are pentru noi? Ce fel de dovezi avem? Noul Testament nu oferă în acest sens nimic similar unui fenomen miraculos de dragul acceptării noastre. Nici nu lasă loc ideii că Învierea, ce stă în inima kerigmei creștine, a epuizat această promisiune, împlinind-o. Mai degrabă ne invită să vedem în evenimentul Pascal o revelație a iubirii și a scopului universal al lui Dumnezeu.

Tema Învierii, prezentată de autorii biblici, a fost subiectul conferinței pr. lect. dr. Tarciziu-Hristofor Șerban, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Dezbaterea a avut loc în cadrul Școlii Biblice „Nazaret”, sâmbătă 20 mai, ora 10:00, la Brașov, într-o sala din incinta Parohiei Romano-Catolice, Blumăna. La întâlnire au fost prezenți 20 de participanți: cursanți ai școlii, foști studenți și masteranzi ai facultății noastre, actuali masteranzi din primul și al doilea an ai grupelor Comunicare Biblică și Eclezială și Patrimoniu Creștin European. Întâlnirea a fost susținută atât fizic cât și online și a fost moderată de sr. lect. dr. Cristina Mareș.

Părintele și-a început discursul prezentând Învierea ca un eveniment care a schimbat percepția ființei umane despre sine, despre moarte și sensul vieții. Dar sensul acestei Învieri poate rămâne în suspans atât timp cât nu se împlinește într-o nouă creație, într-o nouă totalitate a ființei.

Noul Testament nu prezintă nicio relatare cu privire la Învierea efectivă. Iar povestirile primilor discipoli ai lui Isus despre experiența prezenței Învierii Sale printre ei nu oferă certitudini absolute. Se pune întrebarea dacă documentele menționează un eveniment autentic. Cert este că istoricii nu pot confirma evenimentul Învierii pentru că nu există nicio sursă. Doar mărturii.

Un lucru însă trebuie clarificat, a continuat, pentru ca dovezile scrierilor Noului Testament să fie evaluate în mod corespunzător. Faptul că Isus a fost răstignit este privit de orice istoric autentic ca un fapt indiscutabil. Mai mult, în Noul Testament un lucru este foarte clar. Evenimentele Pascale nu au anulat sau corectat cele petrecute în Vinerea Mare, dimpotrivă, au glorificat-o, revelând-o ca parte a planului lui Dumnezeu. Vestea bună predicată în biserica Noului Testament nu este așadar doar Învierea, ci în mod inseparabil „răstignirea și învierea”. Ambele sunt părți integrante ale mântuirii lui Dumnezeu.

Din sală, din primele rânduri s-a auzit imediat întrebarea: Dacă Învierea nu se poate dovedi istoric, în ce termeni o definesc evangheliile?

Părintele aproape neîntrerupându-și discursul a argumentat imediat faptul că mărturia fundamentală privind Învierea este cea a Sf. Paul. În prima sa scrisoare către Corinteni (cf.1 Cor 15,1-11), Paul amintește cititorilor săi că le-a transmis sumarul autoritar al Evangheliei, care i-a fost încredințat. Paul afirmă că Isus a murit pentru păcate noastre, a fost îngropat și a înviat a treia zi, și s-a arătat lui Chefa, celor 12, apoi celor 500, lui Iacov și apoi tuturor apostolilor. Făcând astfel legătura între aceste apariții ale lui Cristos Înviat și cea din viața sa, Paul demonstrează cea mai mare seriozitate și convingere privind autenticitatea lor reală.

Când studiem episoadele pascale din Evanghelii, a subliniat, studiem nu doar relatarea unui scriitor, ci memoria și proclamarea acelor evenimente, ajungând în cele din urmă înapoi la prima comunitate creștină care a sărbătorit Paștele. Evangheliile sunt lucrări de credință învăluite de lumina pascală. Ele sunt scrise ca să putem deține credința că Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, și prin această credință să putem avea viața în numele Lui. (cf. In 20,31).

Prelegerea a trecut apoi la episoadele evanghelice care relatează aparițiile lui Cristos cel Înviat,  insistând în fiecare dintre acestea atât pe elementele comune cât și pe cele specifice fiecărui autor. A rezumat  apoi în contururi largi temele și elementele pe care acestea le împărtășesc. În primul rând, este comună ideea ca una sau mai multe dintre femeile care îl urmaseră pe Isus să fi fost primele care au descoperit mormântul, deschis și gol, în ziua de Paște. Deși nu există unanimitate cu privire la toate numele, Maria Magdalena pare să fi fost una dintre ele.

În sală senzația că putem intra oricând în dialog a devenit o certitudine. Și întrebarea aproape imediată a fost: Care este explicația acestui accent remarcabil asupra prezenței femeilor? Având în vedere că la acea vreme mărturia femeilor nu era acceptată pentru a decide lucrurile într-o instanță de judecată.

Cu același firesc al discursului și un zâmbet calm, părintele profesor a explicat că mormântul gol nu este totuși folosit ca dovadă a învierii. Apoi mormântul gol, în primele tradiții, este strâns legat de vizita femeilor. Numai evanghelia după Ioan pare să simtă nevoia să întărească acest lucru cu dovezile a doi ucenici bărbați. Modul în care femeile au găsit piatra deja rostogolită la intrarea în mormânt putea însemna că cineva a luat trupul. Cine rostogolise piatra? Matei și Ioan sunt amândoi conștienți de acest fapt dar, numai în evanghelia după Matei găsim argumente care să contracareze această presupunere: un cutremur și un înger mișcă piatra, și tot îngerul dă mesajul învierii lui Isus.

Chiar dacă acest lucru este acceptat, tot trebuie să ne întrebăm care ar putea fi semnificația mormântului gol. Iar pentru asta trebuie luate în considerare relatările privind aparițiile lui Cristos și mărturiile cu privire la natura trupului Său înviat. Un element comun acestor povestiri îl constitue prezentarea unor trăsături neobișnuite ‒ El apare și dispare în camere închise, nu este întotdeauna imediat recunoscut, pare să poarte haine ‒ cu toate acestea reiese clar că nu este vorba de o prezență spirituală și nici că s-ar fi comportat ca atare. Mai degrabă acesta este un nou mod de existență, o plenitudine a vieții umane și nicidecum o manifestare „imaterială”.

Foarte probabil aceste aspecte care nu fac parte din  experiența obișnuită și sunt imposibil de exprimat prin cuvinte, l-au determinat pe Sf. Paul să-și elaboreze teoria despre „trupul duhovnicesc” (cf. 1 Cor 15,35‒37 și 2 Cor 5,1‒4).  El compara corpul fizic coruptibil cu o sămânță, sau un bob de grâu. Așezat în pământ acesta dispare, dar în locul său răsare grâul, ceva mai mare și mai glorios. Un miracol similar, spunea Paul, îi va transforma pe cei care sunt în viață în Ziua Judecății. Trupurile noastre vor fi făcute ca trupul glorios al Domnului (cf. Flp 3,21). Cu siguranța Sf. Paul a fost influențat de propria experiența pe drumul Damascului unde  apariția a fost sub forma luminii orbitoare din care Isus îi vorbea. Ceea ce diferă foarte mult de episoadele Învierii din Evanghelii.

În acest context, a conchis părintele, mormântul gol își revelează sensul. Miracolul divin al învierii nu are nimic de-a face cu „resuscitarea”. Vechiul corp ca atare nu mai este necesar, și nici al nostru nu va mai fi. Dar viața în înviere nu este un lucru pur spiritual. Existența trupească primește o formă nouă, eternă. Dacă mormântul nu ar fi fost gol, acest adevăr ar fi fost mult mai greu de înțeles. De asemenea, corpul înviat exprimă perfect realitatea interioară a persoanei. De aici, probabil, dificultățile de la început ale discipolilor de a-l recunoaște pe Isus. Astfel, rănile din mâinile, picioarele și coasta Domnului înviat proclamă evanghelia răstignirii și a învierii la un loc. Semnele morții sale aparțin chiar inimii ființei sale, care este iubirea ce se dăruiește pe sine.

Un freamăt ușor a animat sala. Fețele noastre s-au luminat imediat și ne priveam de-a lungul băncilor lungi cu speranța că mai avem timp să punem întrebări. Trecuseră 3 ore mult prea scurte! Chipul luminos al  sorei Mareș, moderatoarea întâlnirii, ne-a dat de înțeles că putem să ne hotărâm la o ultimă problematică care să întregească dezbaterea de până atunci. Și întrebarea a fost formulată imediat: Unde au avut loc aparițiile lui Isus Înviat ?

Plăcut surprins, părintele a afirmat că aceasta este o chestiune majoră pe care o ridică dovezile Noului Testament. Deși evanghelia după Luca, care înfățișează Ierusalimul ca loc al evenimentelor, a modelat povestea tradițională, Galileea are rezonanțe mai puternice. Marcu, cel mai vechi evanghelist, pare să aibă în vedere numai Galileea. De asemenea evanghelia după Matei indică același loc. Anexa la evanghelia după Ioan conține două povestiri în Galileea și într-un context foarte semnificativ. Ucenicii s-au întors la îndeletnicirea de pescari, și aici îl întâlnesc pe Isus fără să-l recunoască la început. Apoi iau împreună micul dejun, Isus invitându-i la masă și împărțindu-le pâine și pește. Din punct de vedere psihologic, locul corect inclusiv al împăcării cu Petru, este Galileea. Aici discipolii sunt autorizați să anunțe vestea cea bună și apoi se întorc la Ierusalim, unde, prin puterea Duhului, proclamă biruința lui Dumnezeu chiar în locul în care Isus a fost răstignit.

Poate cea mai puternică dintre toate dovezile Învierii este faptul că prima Biserică aștepta sfârșitul iminent al lumii și venirea noii împărății a lui Dumnezeu, inaugurată de Isus. Fără îndoială că în parte motivul este că Isus a prezis asta. Dar ceea ce a convins a fost cu siguranță Învierea însăși. Așa cum proclama Sf.  Paul, „ Dar acum, Cristos a înviat din morți, pârga celor adormiți.” (1 Cor 15,20). Învierea lui Isus însemna că sfârșitul lumii e aproape. Iar convingerea atât de puternică a Bisericii despre acest lucru, mărturisește realitatea evenimentelor Învierii.

În atmosfera înviorată a sălii, vocea blândă a sorei Cristina Mareș, anunța cu autoritatea moderatorului, încheierea dezbaterii dar nicidecum a reculegerii minunate de care avusesem parte cu toții. A adresat mulțumiri părintelui profesor Tarciziu Șerban pentru acceptarea invitației la dezbatere, celor care au participat atât fizic cât și online și nu în ultimul rând colegului nostru masterand Adrian Surdilă pentru organizarea întâlnirii la Brașov.

Ne-am hotărât cu greu să părăsim sala. Brusc privirile ne-au fost atrase de crucifixul aflat pe peretele lateral, care își revărsa frumusețea, indicând Calea către Adevăr și Viață. Am înțeles atunci că în viața noastră suntem conștienți de ceea ce am putea numi modelul „crucii și învierii”. În multe feluri acesta poate fi darul unei noi puteri atunci când resursele proprii sunt cu totul cheltuite. Însă, indiferent de forma pe care o ia acest dar, în mod constant este legat de încrederea rugătoare în Domnul răstignit și înviat și ne vorbește despre puterea și prezența Sa continuă.

Alina Pelteacu

Masterand Anul II CBE

„…Manifestarea (trinitară) unică a jertfei euharistice a Fiului … Trupul Său care se frânge, Sângele care se varsă ‒ nu va fi niciodată abolită, pentru că Euharistia este cea care trebuie să adune toată creația în trupul Său. Ceea ce Tatăl a dat, el nu va lua înapoi niciodată.”

Hans Urs von Balthasar, Mysterium Paschale (Theologie dei Der Tage, 1970)

Euharistia, sacramentul prin excelență al misterului pascal este cea care îl actualizează de-a lungul veacurilor. În Taina Euharistiei ne întâlnim real cu Iisus Cristos, cel care, așa cum spunea von Balthazar, „va fi pentru totdeauna Mielul sacrificat, pe tronul slavei Tatălui”. Dar misterul pascal nu ar putea fi o relatare a morții și Învierii lui Cristos, dacă nu am vedea mai departe soarta însăși a celui Răstignit. Acceptarea de către Tatăl a jertfei Sale, pe care o numim Înviere.

Mormântul gol este la urma urmei, cu limitările pe care le implică acest cuvânt, un semn că Tatăl prin înălțarea la viața eternă a Fiului nu revine la Întrupare: ci îL aduce în vizibilitate fără a-L întoarce la condiția Lumii invizibile din momentul pre-întrupării. Învierea însăși nu poate fi înțeleasă în mod adecvat prin intermediul niciunui concept sau al vreunei comparații. Manifestarea Învierii nu reprezintă o experiență vizionară, ci o întâlnire personală.

Biserica este cea care emană din taina pascală a lui Cristos. Iar Paștele îl sărbătorim în fiecare an, dar nu la o dată fixă și nu toți creștinii în aceeași zi. Ne  întrebăm cum se calculează această dată și dacă importanța sărbătorii este legată de data calendaristică la care celebrăm Paștele?

Această problematică a fost dezbătută de către pr. conf. dr. Lucian Dîncă, din perspectiva exegetului creștinismului timpuriu și al studiilor patristice și bizantine, în cadrul conferinței ce a avut loc joi, 13 aprilie ora 19:00,  la sediul Fundației România ProCulture din București.

Într-o sală  primitoare, amenajată pentru 20 de locuri, părintele conferențiar a fost întâmpinat de studenți ai facultății noastre din primul an al programelor de masterat: Patrimoniu Creștin European și Comunicare Biblică și Eclezială, inclusiv câțiva dintre foștii săi studenți doctoranzi, studenți români și străini ai Universității din București și directorii de programe ai fundației.

Cu aceeași condescendență cu care ne-a obișnuit, pr. conf. Dîncă și-a salutat pe rând studenții, și-a pregătit laptopul pentru prezentare și a început discursul cu naturalețe, mărturisindu-ne că problema computului pascal (sau calculul datelor succesive ale sărbătorii mobile a Paștelui în Biserică), l-a preocupat în mod special. Iar perioada dintre data sărbătoririi Paștelui catolic și cel ortodox la români era momentul cel mai potrivit de a vorbi despre asta. Atenția  ne-a  fost captată imediat de argumentația sa privind importanța înțelegerii contextului istoric și ecleziastico-politic care a stabilit computul pascal, conducând lumea creștină, așa cum știm astăzi, la celebrarea Învierii Domnului la date diferite.

Într-o istorie condensată dar fascinantă  au fost surprinse textele care vorbesc despre data Învierii lui Isus Cristos. Așa cum ne spun evangheliile aceasta corespunde primei zile a săptămânii. Pr. conf. Dîncă a făcut referire la calendarul iudaic, tradiția primelor veacuri creștine privind Paștele și la primul comput pascal. Acest calcul punea astfel în discuție însemnătatea cosmică a Paștelui creștin prin simbolistica misterului primordial reglementat de Creator atunci când a creat ciclul solar, lunar și echinocțiul. Noutatea Paștelui creștin – jertfa Mielului, astfel evidențiată, stabilea o teologie a Euharistiei, justificând apariția unor calcule tot mai sofisticate pentru determinarea datei „sărbătorii sărbătorilor” tuturor creștinilor.

În acest crescendo istoric, care a ținut sala într-o conexiune permanentă, părintele conferențiar a citat din Teodoret de Cyr spusele împăratului Constantin,  „Trebuie ca marea sărbătoare a Paștelui să fie celebrată de toți creștinii în aceeași zi”. Susținând acest deziderat, Bisericile din Apus și din Răsărit, au adoptat ca unică modalitate de calcul data Paștelui bazată pe echinocțiu. Au interzis cu desăvârșire, să se mai ține cont de calculul iudaic, realizând astfel comuniunea între Biserici.

Un freamăt ușor s-a auzit din sală când toți ce prezenți ne-am poziționat mai aproape unii de alții și de vorbitor, întrebându-ne din priviri. Ce ar fi putut modifica această comuniune odată obținută? Anticipând nedumerirea noastră, pr. conf. Dîncă a punctat momentul reformei calendarului gregorian în 1582, când Papa Grigore al XIII-lea, pentru a corecta derivele calendarului iulian (introdus de Iulius Cezar în 46 î.Hr și acceptat în actele liturgice de Conciliul de la Niceea în 325 ), implementa un nou calendar solar în toate statele pontificale (astfel, ziua de 4 octombrie 1582 devenea 15 octombrie 1582). Acest calendar se impune astăzi la nivel planetar, chiar dacă la nivel religios rămân în vigoare și alte calendare.

Aproape instantaneu atmosfera a devenit emulativă, câțiva colegi au ridicat mâna, iar părintele conferențiar i-a dat cuvântul unui tânăr student la facultatea de matematică care a formulat prompt: cum ar putea un calendar cu mult mai precis decât cel iulian să fie un diferend?

Pr. conf. Dîncă a apreciat întrebarea cu un zâmbet  fin, și  a răspuns fără a lasă impresia că își întrerupe discursul. Deși calendarul nu era în sine o chestiune teologică, situaţia ecleziastico-politică era una problematică. Iar atunci când  Papa Grigore a înștiințat Răsăritul despre noul calendar, a adăugat și un set de „inovații” teologice precum: purgatoriul, vânzarea indulgentelor, filioque etc. – care erau cu totul inacceptabile pentru Biserica Ortodoxă. Astfel, calendarul iulian a rămas ca referință liturgică doar în Bisericile răsăritene.

Un moment notabil abordat a fost sinodul convocat de patriarhul Constantinopolului în 1923, în vederea trecerii Bisericii Ortodoxe la calendarul gregorian. Dar contextul politic defavorabil de atunci a făcut ca reprezentativitatea să fie foarte redusă pentru a hotărî în numele întregii Biserici Ortodoxe, adoptarea calendarului gregorian. Din aceste motive, nu toate Bisericile Ortodoxe și-au îndreptat Calendarul. În prezent, aproximativ 90% din ortodoxie folosește calendarul iulian, 10% adoptând calendarul gregorian.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) folosește în prezent, un dublu calendar: calendarul gregorian, cel îndreptat la Constantinopol, pentru sărbătorile cu dată fixă: Crăciunul, sfinții etc. și vechiul calendar iulian, neîndreptat, pentru sărbătorile Sfintelor Paști, a căror dată este calculată după echinocțiu. În anii când echinocțiul calendarului iulian și echinocțiul calendarului gregorian (în prezent fiind cu 13 zile mai târziu) coincid, data Paștelui este comună; în caz contrar, diferențele între cele două calendare pot merge de la o săptămână la cinci săptămâni.

În atmosfera din sală  totul evolua spre o mai creștinească înțelegere mutuală, așa cum simțim că răzbate din tabloul ecumenismului local românesc. Și atunci ne-am întrebat cum se face că astăzi, în condițiile în care calendarul gregorian este standardul temporal folosit peste tot în lume ca punct de referință în măsurarea timpului, nu este folosit de toată creștinătatea în cadrul calendarului liturgic? Pr. conf. Dîncă a conchis că deși nu calendarul, fie că este cel vechi sau cel nou, este cel care ne mântuiește, pare greu de înțeles că nu se folosește același calendar în actele liturgice în întreaga lume creștină. Mai mult, în lipsa  adoptării unei soluții comune trăim fiecare Paștele la date diferite, și acest lucru nu rezonează cu spusele Mântuitorului: „ca toți să fie una…, pentru ca lumea să creadă” (In 17, 20-21).

Fără îndoială există soluții, care pot fi găsite prin întruniri la nivel interconfesional sau/și ecumenic. Recent, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, teologul Vasile Bănescu exprima ideea posibilității sărbătoririi Paștelui la aceeași dată în toată lumea creștină, subliniind că soluționarea problemei nu este „una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, care presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe şi decizia unui viitor şi necesar Sinod pan-ortodox”.

Cu siguranță BOR are o misiune esențială în acest proces de coeziune europeană, pentru că reprezintă unica Ortodoxie „de matrice lingvistică latină”. Și ilustrează această unicitate. Noutatea absolută pe care o reprezintă nașterea Mântuitorului, așa cum o definea Sfântul Ioan Damaschin, o sărbătorim de Crăciun împreună cu lumea catolică. Cu atât mai mult aceasta nu poate fi ruptă de Învierea Sa și atașată vechiului absolut al calendarului.

Reuniți în jurul pr. conf. Dîncă, ne-am convins că la urma urmelor, contactele umane directe contează cel mai mult, căci pregătesc calea spre un viitor de conlucrare pastorală. Dezbaterea a fost una împărtășită într-o atmosfera infuzată de idea că misterul pascal nu poate fi despărțit de data celebrării sale și aceasta nu poate fi decât una.

E greu de precizat momentul când  au încetat să mai ruleze pe ecran slidurile prezentate de pr. conf. Dîncă, sau când ne-am oprit să-i adresăm întrebări și să primim răspunsuri. Nimeni nu a simțit dorința de a părăsi sala nici când ora înaintată l-a făcut pe pr. conferențiar să-și strângă laptopul și să-și așeze pe umeri, rucsacul de culoare violet, așa cum îi stă bine pelerinului.

Se lăsase întunericul dar cerul orașului era luminat. Aerul răcoros răspândea miresmele arbuștilor abia înfloriți, impregnând memoria cu aroma vindecătoare a înnoirii naturii. E luna aprilie, a Sărbătorii Pascale, când înnoirea are loc la nivel cosmic. Cristos este înnoitor și se înnoiește permanent.

Alina Pelteacu

Masterand Anul I CBE

Ana și Cristian Voiculescu, studenți în primul an ai programului de masterat Patrimoniu Creștin European, au fost promotorii și organizatorii unei serate de poezie religioasă. Evenimentul a avut loc în București, pe 9 martie 2023, la ora 20.00, la sediul ONG-ului, Fundația România ProCulture, ai cărui fondatori sunt chiar colegii noștri.

La eveniment au participat 15 invitați, majoritatea colegi de facultate din clasa lor și din cea a primului an de la Comunicare Biblică și Eclezială, alături de managerii de programe ai fundației, oameni din mediul de afaceri susținători ai ONG-ului și publiciști.

Organizatorii au asigurat o primire călduroasă, într-o sală micuță special pregătită, ce degaja o atmosferă confortabilă și relaxantă: câteva mese și scaune suple, lumină și muzică ambientală, ceai aromat și un bufet cu startere pregătit de unul dintre invitați, bucătar amator, în laboratorul bucătăriei fundației.

Grupului i s-a alăturat cu entuziasm publicistul, analistul politic și poetul, Cristian Pătrășconiu, cel care toamna trecută, s-a remarcat în calitate de moderator al evenimentelor lansării de carte a Pr. Prof. Wilhelm Dancă, Mircea Eliade Definitio Sacri.

Atmosfera a devenit emulativă, s-au împărtășit impresii, iar momentul de poezie a venit cât se poate de firesc. Protagonistul serii a fost Ioan T. Morar, scriitor, jurnalist, diplomat și activist din România, recent sosit din Franța, unde locuiește de 10 ani, reședința sa actuală fiind în orașul occitan La Ciotat. Timpul petrecut pe meleagurile franceze i-a adăugat în 2017 un nou titlu, și anume cel de „paharnic la Chateauneuf du Pape”, odată ce a fost primit în cadrul „Echansonnerie des Papes”, celebra confrerie a degustătorilor de vin, la scurt timp după Prințul Albert de Monaco și Mika Häkinnen, celebrul campion de Formula 1.

Îmbrăcat în jeanși și cu un tricou sugestiv verde pe care era imprimată planeta Pluto, cea rămasă fără statut (1913-2006), Ioan T. Morar a vorbit cu melancolie și gust de poantă inspirată despre începuturile activității sale scripturistice și a recitat cu o vădită sensibilitate vechi-religioasă multe dintre poeziile sale, cuprinse în volumul Cînd plouă mă numesc altfel, publicat în 2021 de editura Baroque Books &Arts (ediție îngrijită de Cristian Pătrășconiu și prezentări de Mircea Mihăieș și Horia Roman Patapievici).

La finalul unui recital emoționant autorul, ca un amabil și adevărat expert, ne-a invitat la un vin d’honneur. Deși evenimentul s-a constituit practic într-o inedită lansare a volumului de către autor în mijlocul prietenilor, am învățat că poezia se degustă precum vinul adevărat, regăsindu-se împreună ca nutrienți ai sufletului.

Nr. de gradații la nivelul facultății: 1

CALENDAR:

Vineri-luni, 2 – 5 decembrie 2022: depunerea dosarelor la Departamente (în format
electronic);
Miercuri, 7 decembrie 2022: evaluarea dosarelor de către comisiile de concurs de la
nivelul departamentelor și elaborarea procesului verbal cu rezultatele concursului;
Vineri, 9 decembrie 2022: publicarea rezultatelor concursului (pe site-ul
departamentului);
Luni, 12 decembrie 2022: depunerea eventualelor contestații (în format electronic pe
adresa decanatului);
Miercuri, 14 decembrie 2022: afișarea rezultatelor eventualelor contestații și
trimiterea proceselor verbale cu rezultatele finale, precum și a dosarelor câștigătoare
(în format electronic) pe adresa decanatului facultății.
Miercuri, 14 decembrie 2022: organizare vot electronic în Consiliul Facultății pentru
validarea rezultatelor concursului;
Joi, 15 decembrie 2022, trimiterea în format electronic la Direcția Resurse Umane a
UB a procesului verbal si a dosarelor câștigătoare

Metodologie_gradatie_merit_FTRC_2022

Metodologie-cadru-gradatii-de-mer-it-personal-didactic-UB-2022

Comisia de evaluare:

Pr.conf.dr. Lucian Dîncă – președinte

Conf. dr. Wilhelm Tauwinkl

Pr. lect. dr. Taciziu-Hristofor Șerban

Pr. lect. dr. Eduard Giurgi

Comisia de contestații:

Lect.dr. Ioana Iliescu

Lect.dr. Mare Daniela-Ionela

APLICANȚI ȘI REZULTATE:

Formular_gradatie_merit_WDanca_2022

Formular_gradatie_merit Tarciziu-Hristofor ȘERBAN

Proces_verbal_gradatie_merit_dec_2022

Orar_2022-2023_sem_I

Orar_Scoala doctorala_2022

Studenții care doresc cazare pentru anul universitar 2022-2023 sunt rugați să consulte metodologia Universității din București și să completeze cererea de cazare.

Metodologie-privind-cazarea-in-caminele-Universitatii-din-Bucuresti

Calendar

CERERE DE CAZARE 2022 – 2023_doc

CERERE DE CAZARE 2022 – 2023_pdf

simulare calcul salariu minim 2022

Locuri Camine

Având în vedere dificultățile întâmpinate în stabilirea datelor de susținere a examenelor de absolvire la Nivelul I și II, determinate de calendarele diferite pentru susținerea examenelor de finalizare la facultățile de proveniență (licență/disertație), vă rugăm să respectați procedura actualizată prezentată în cele ce urmează:

PROCEDURA DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A EXAMENELOR DE FINALIZARE A PROGRAMELOR DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ ÎN VEDEREA CERTIFICĂRII COMPETENŢELOR PENTRU PROFESIA DIDACTICĂ

NIVELUL I (INIŢIAL) / NIVELUL II (DE APROFUNDARE)

pentru absolvenții Universității din București, promoția 2022 și ai promoțiilor anterioare

(Nivel I/II urmat pe perioada studiilor de licență/master)

SESIUNEA IUNIE-IULIE 2022

IMPORTANT!

Înscrierea la examenul de absolvire pentru Nivelul I/II este condiționată de promovarea tuturor disciplinelor din planul de învățământ de la facultățile de proveniență și a disciplinelor din planul de învățământ al Nivelului I/II.

Înscrierea la examenul de finalizare a studiilor (Nivel I/II) se realizează DOAR în sistem online, iar Examenul de finalizare a studiilor se va desfășura cu prezență fizică.

IMPORTANT!

ÎN ATENȚIA STUDENȚILOR DE LA FACULTĂȚILE CU DURATA PROGRAMELOR DE STUDII DE 4 ANI (8 SEMESTRE)

În sesiunea iunie-iulie 2022 NU se organizează examen de absolvire pentru studenții aflați în situația de mai sus  și care nu au finalizat programele de studii la facultățile de proveniență.

Participarea la susținerea examenului de absolvire se face în ultimul an de studii (anul IV), doar  DUPĂ ÎNCHEIEREA SITUAȚIILOR ȘCOLARE la facultățile de proveniență.

A.   Informații legate de elaborarea portofoliului didactic / eseului

1. Absolventul elaborează portofoliul de absolvire Nivel I / Nivel II (eseul), conform cerințelor prezentate în Anexa 3.

B.      Înscriere și susținere examen de absolvire

1. Pentru a completa formularul online de înscriere, absolventul va utiliza un cont de e-mail de tipul @gmail, numit în continuare cont de înscriere.

2. Folosind această adresă de e-mail (cont de înscriere), absolventul realizează înscrierea la examenul de finalizare a studiilor accesând linkul dedicat (platforma de înscriere online), respectând calendarul stabilit şi afişat pe site.
3. Documentele necesare pentru înscrierea online (vezi Anexa 2), care vor fi încărcate folosind linkul aferent programului de studii absolvit, sunt:
   • fișa de înscriere la examenul de absolvire Nivel I/II, completată cu datele personale și semnată, se încarcă în format PDF în formularul de înscriere – se descarcă de aici;
   • copie CI/ CI provizorie/pașaport (JPG/ PDF);
   • lucrarea de finalizare (portofoliu/eseu) în format PDF (de preferat, read-only);

Documentele încărcate vor fi denumite conform modelului:

• pentru fișa de înscriere: Nume nastere_(Nume casatorie)_Initiala tatalui_Prenume1_Fisa_inscriere
• pentru CI: Nume nastere_(Nume casatorie)_Initiala tatalui_Prenume1_CI (popescu_(gheorghe)_m_ionela_CI)
• pentru Portofoliu de absolvire(Nivel I): Nume nastere_(Nume casatorie)_Initiala tatalui_Prenume1_Portofoliu de absolvire
• pentru Eseu (Nivel II): Nume nastere_(Nume casatorie)_Initiala tatalui_Prenume1_Eseu

Înscrierea pentru examenul de finalizare a studiilor se realizează urmând paşii obligatorii din formularul de înscriere, absolventul având şi obligaţia de a anexa / încărca toate documentele solicitate.

4. După finalizarea înscrierii, absolventul primește un mesaj automat care confirmă transmiterea datelor introduse în platforma de înscriere, primind o copie a acestora pe
   e-mailul contului de înscriere.

1. După verificarea documentelor încărcate, candidatul va primi un mesaj de confirmare/ validare privind înscrierea la examenul de finalizare. În cazul în care înscrierea nu este completă/corectă, candidatul va fi contactat prin intermediul adresei de e-mail (contul de înscriere) pentru clarificarea și/sau completarea datelor; candidatul are obligația de a face completările în termenul solicitat, în caz contrar înscrierea nu va fi validată pentru susținerea examenului de finalizare.
2. Programarea candidaților pentru susținerea probei orale va fi afișată pe site-ul facultății: fpse.unibuc.ro

Absolventul are obligația de a se informa și de a respecta programarea.

C.     Înscrierea online

7. Absolvenții se pot înscrie online pentru susținerea examenului de finalizare a studiilor în perioada

    14 iunie 2022, ora 9:00 – 19 iunie 2022, ora 14:00, folosind linkul aferent programului de studii absolvit:

Formularele / linkurile de înscriere vor fi active doar în perioada specificată în procedură.

8. Documentele necesare pentru înscrierea online, care vor fi încărcate folosind linkul dedicat, sunt:

• fișa de înscriere la examenul de absolvire Nivel I/II, completată cu datele personale și semnată, se încarcă în format PDF în formularul de înscriere – se descarcă de aici;
• copie CI/ CI provizorie/pașaport (JPG/ PDF);
• lucrarea de finalizare (portofoliu/eseu) în format PDF (de preferat, read-only).

Documentele încărcate vor fi denumite conform modelului:

• pentru fișa de înscriere: Nume nastere_(Nume casatorie)_Initiala tatalui_Prenume1_Fisa_inscriere
• pentru CI: Nume nastere_(Nume casatorie)_Initiala tatalui_Prenume1_CI (popescu_(gheorghe)_m_ionela_CI)
• pentru Portofoliu de absolvire(Nivel I): Nume nastere_(Nume casatorie)_Initiala tatalui_Prenume1_Portofoliu de absolvire
• pentru Eseu (Nivel II): Nume nastere_(Nume casatorie)_Initiala tatalui_Prenume1_Eseu

D.     Finalizare

9. Înscrierea la examenul de absolvire se va desfășura doar în format online, iar susținerea examenului se va desfășura în format fizic, conform anunțurilor postate pe site-ul unibuc.ro.
10. Examenul de finalizare a studiilor constă într-o singură probă orală: Prezentarea și susținerea lucrării de absolvire, cu prezență fizică, în perioada 20 iunie – 3 iulie 2022 (conform programărilor afișate pe site-ul fpse.unibuc.ro).
11. Condiții desfășurare examen, cu prezență fizică:
    1. Candidații se vor prezenta la examen conform programării afișate pe site;
    2. La intrarea în sala de examen candidatul se va legitima pe baza cărții de identitate / pașaportului și va preda secretarului comisiei de examinare Lucrarea de finalizare în format tipărit – un exemplar (identică cu cea încărcată în formularul online de înscriere) – portofoliu/eseu;
    3. Candidații vor respecta indicațiile date de către comisia de examinare.
12. Reguli de conduită:
    1. candidatul se angajează să respecte codul etic de desfășurare a probei de examen (Regulamentul de organizare și funcționare a FPSE, Codul drepturilor și obligațiilor studentului, Codul de etică al Universității din București etc.);
    2. rezultatele la proba orală de susținere a lucrării de finalizare nu pot fi contestate.
    3. din cauza unor situații neprevăzute, există posibilitatea apariției unor mici decalaje în programări. Candidații au obligația de a aștepta indicațiile oferite din partea membrilor comisiei și începerea susținerii.
    4. se recomandă purtarea în continuare a măștii în interiorul spațiilor de învățământ ale Facultății de Psihologie și Științele Educației, precum și respectarea tuturor celorlalte reguli de protecție sanitară.
13. Eliberarea adeverințelor-tip de finalizare a studiilor este condiționată de promovarea examenului de licență/disertație. Adeverințele se eliberează la cerere, personal, pe baza CI/pașaport și a unei copii a adeverinței de absolvire a studiilor: licență – pentru adeverința de absolvire Nivel I și disertație – pentru adeverința de absolvire Nivel II.

ANEXA 1

ANEXA 2

Pentru completarea formularului de înscriere documentele trebuie să fie în format PDF/JPEG și este important să țineți cont de:

TABEL DATE DE CONTACT

ANEXA 3

STRUCTURA EXAMENULUI DE ABSOLVIRE

GHID ÎNTOCMIRE LUCRARE DE FINALIZARE A STUDIILOR NIVEL  I / II

NIVEL I – Prezentarea și susținerea unui portofoliu didactic

Portofoliul didactic este un pachet de documente care trebuie să reflecte sintetic nivelul și calitatea competențelor dobândite de absolvenți prin parcurgerea programului de studii psihopedagogice.

1. Scopul evaluării finale prin intermediul examenului de absolvire

– verificarea capacității absolvenților de aplicare a cunoștințelor dobândite pe parcursul programului de studii psihopedagogice în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică – Nivel I (inițial), în perspectiva integrării lor socio-profesionale, ca profesori de diferite specialități.

1. Forma de evaluare – Examen – susținerea portofoliului didactic

– evaluare pe bază de portofoliu didactic prin valorificarea cunoștințelor dobândite.

• Conținutul portofoliului didactic / Îndrumări pentru întocmirea portofoliului didactic

1)      Fișa de caracterizare psihopedagogică a elevului

1.1) Absolvenţii vor elabora o fişă de caracterizare psihopedagogică a unui elev prin valorificarea cunoştinţelor dobândite la Psihologia educației și la activitățile de observare a elevilor, realizate la Practică pedagogică;

1.2) Conţinutul fişei de caracterizare psihopedagogică (orientativ):

1. a) date generale despre elev;
   b) rezultate în activitatea şcolară și extraşcolară / studiu longitudinal;
   c) dezvoltarea fizică și starea sănătăţii;
   d) caracterizare psihologică (realizată prin îmbinarea strategiei de cercetare longitudinală –  transversală; se va pune accent pe evidenţierea aspectelor pozitive ale personalităţii elevului, de ordin cognitiv şi noncognitiv).

2)      Proiect de activitate didactică

2.1) Absolvenţii vor elabora un proiect de activitate didactică la disciplina de specialitate prin valorificarea:

1. a) conceptelor fundamentale și operaționale dobândite și aprofundate la: Pedagogie – Didactica specializării – Managementul clasei de elevi – Practica pedagogică
2. b) cerinţelor metodologice ale activităţii de proiectare curriculară;

2.2) Structura proiectului de activitate didactică (orientativ – respectând cerinţele proiectării curriculare a educaţiei în contextul specific fiecărei trepte şi discipline de învăţământ):

1. a) forma de organizare a activităţii (de exemplu, lecţie mixtă, activitate de laborator etc.);
2. b) scopul activităţii (formulat în concordanţă cu obiectivele specifice / de referinţă ale capitolului, subcapitolului, unităţii de învăţare);
3. c) obiective operaţionale (deduse din scopul lecţiei, formulate în termeni de acţiuni concrete, realizabile de elevi);
   d) conţinuturi de bază (în conformitate cu scopul şi obiectivele propuse);
   e) metode didactice propuse (conform specificului activităţii: metode de comunicare – de investigaţie directă / indirectă a realităţii – de acţiune practică / reală, simulată; metode bazate pe tehnici de instruire programată; instruire asistată de calculator etc.);
   f) strategii și metode de evaluare propuse la nivel de: evaluare iniţială / predictivă – evaluare continuă / formativă – evaluare finală / sumativă;
   g) scenariul didactic propus în perspectiva cerinţelor proiectării curriculare:
   – evaluarea iniţială
   – predarea – învățarea – evaluarea continuă;
   – evaluarea finală / sumativă la sfârşitul activităţii didactice / decizii cu caracter formal (note, calificative) – nonformal (aprecieri, îndrumări etc.).

3)         Autoevaluarea activităţii în contextul practicii didactice:
– Criterii utilizate de absolvent pentru realizarea unei autoevaluări obiective:
a) raportul dintre cunoştinţe teoretice – practice;
b) raportul dintre resursele pedagogice disponibile – rezultatele şcolare obţinute;
c) puncte tari – puncte slabe autoobservate pe parcursul desfăşurării practicii pedagogice;
d) linia de perspectivă în contextul viitoarei integrări socio-profesionale.

NIVEL II – Prezentarea și susținerea unui eseu cu tema: ”Care sunt avantajele și deficiențele instruirii online”.

Conținut eseu:

• studiu/studii de caz;
• avantajele și dezavantajele învățământului online;
• propuneri pentru remedierea problemelor apărute;
• propuneri pentru îmbunătățirea procesului de predare-învățare-evaluare online.

FISA TIP INSCRIERE EXAMEN FINALIZARE Nivel I si II

2 PROGRAMARE SUSTINERE FINALIZARE DPPD IUNIE-IULIE 2022 (1)

Pandemia nu a revoluționat, dar a accelerat modul de a comunica din zilele noastre. Dacă tehnologia începuse să i-a locul comunicării prin contact fizic, spațiul virtual a devenit astăzi locul fundamental al întâlnirilor. Biserica, deși nu renunță la prezența vie a comunității rugătoare și la contactul direct pentru împărtășirea harului dumnezeiesc, a trebuit să-și întâmpine credincioșii acolo unde aceștia stau mai mult, adică chiar în spațiul virtual.

Comunicarea în spațiul virtual este pe cât de complexă, pe atât de schimbătoare. Totuși, în ultimii ani se remarcă un anumit transfer de limbaje non-verbale într-un spațiu media tradițional vocal sau textual. Este momentul în care oamenii, pentru a comunica eficient, aduc în mediul on-line cât mai multe limbaje sau coduri lingvistice. Și nu este un secret, pentru că videoclipurile multimediale sunt în preferința oamenilor de a primii informații.

Așadar, ce face Biserica? Cum comunică în mediul on-line? Studenții de la Masterul de Comunicare Biblică și Eclezială au răspuns la aceste întrebări, analizând discursul on-line a doi papi – Ioan Paul al II-lea și Francisc –, oferind chei de lectură a comunicătii lor.  De fapt, premisa de la care s-a pornit este că nu de puține ori, cei doi papi comunică ceva ce se comunică. Multă lume discută ulterior ceea ce au auzit sau au văzut. Ori, aceasta este una dintre caracteristice comunicării eficiente.

CORPUL CONVINGĂTOR

Dacă o imagine face cât 1000 de cuvinte, atunci, putem spune că, un videoclip poate crea adevărate lumi de emoții. Un astfel de exemplu este și filmarea în care Papa Francisc consolează un copil (Emanuele – parcă predestinat simbolic), ce datorită unui blocaj emoțional nu reușește să pună o întrebare, în fața publicului.

Cu sau fără sunet, limbajul corporal este atât de „asurzitor”, încât sparge barierele fizice și temporale, făcându-ne părtași și purtători de intimitate. Crisparea copilului (umerii ridicați, corpul întors față de scenă, mersul fix și împotrivit, respirația scurtă, superficială și deasă) își va găsi alinare și transformare în brațele Papei Francisc. În îmbrățișarea părintească, făcută parcă prin întreg corpul, putem observa că mângâierea creștetului, atingerea frunților, siguranța și familiaritatea apropierii Papei Francisc vor liniști (Emanuele se abandonează, cu totul, în îmbrățișarea papei) și îl vor încuraja pe copil, dându-i puterea de a pune întrebarea la urechea Sfântului Părinte, făcând astfel ca intimitatea proxemică a acestora să devină intimitatea noastră fizică.

Papa Francisc sesizează, se face părtaș și transformă, astfel, un moment tensionat, în tărie de caracter și îndrumare, pentru copil, și în agapă a iubirii, pentru public.

Alin Costea

CHIPUL CARE EMANĂ EMPATIE

Zâmbetul, primul dintre gesturile corpului cu care stabilim o legătură tacită, este larg și cald – de altfel, un accesoriu nelipsit al Papei. Acesta transmite liniștea, bucuria și pacea interioară pentru fiecare creștin. Buzele subțiri și ușor deschise ne duc cu gândul la curiozitatea pe care o manifestă în diverse situații; mai ales în mijlocul copiilor, trăiește și simte asemenea unui copil, se contopește în joaca și jocul lor. Atunci când se roagă, tot Universul se roagă, vibrează cu glasul lui, asemenea unei opere de mare succes.

În rugăciune, Sanctitatea Sa nu este prea vocal. De ce? Răspunsul este simplu: se roagă cu inima, își înalță întreaga ființă spre Creator. Fie că mulțumește, fie că cere ajutorul, reușește să creeze o comuniune în rugăciune alături de credincioși. Capul plecat este semn al umilinței, al efemerității pe pământ, al unui om mic și „greșitor“ în fața lui Dumnezeu.

De cele mai multe ori, privirea este curioasă, concentrată, prietenoasă, carismatică și caldă. Totodată, transmite aprobare, acceptare, încredere. Este imaginea unui om învingător. La polul opus, Papa Francisc trăiește cu intensitate fiecare durere pe care o percepe de la cei din jur –cei suferinzi și întristați, biciuiți de vitregiile vieții, părăsiți –, iar apăsarea și greutatea privirii vin și din neputința de a-i putea ajuta pe toți cei care au nevoie de sprijin și ajutor. Ochii mici și migdalați stârnesc mereu curiozitate, continuitate și stabilesc un contact permanent cu interlocutorul.

Încruntarea sprâncenelor ne ajută să percepem modul natural de a comunica al Sanctității Sale: le arcuiește ca semn al nedumeririi, al uimirii, dar și ca părtaș la durerile celor neajutorați. Mimica ne duce cu gândul la fericire, surpriză, hotărâre, uimire, dar și tristețe, meditație și tăcere. Orice creștin trăiește odată cu Papa Francisc bucuria sau durerea, teama sau curajul, energia sau descumpănirea, empatia reciprocă încurajează întreaga ființă, stabilește lungimea de undă potrivită existenței noastre.

Antici (Păncescu) Camelia

CENTRUL DE GRAVITAȚIE AL SIMPLITĂȚII

În aceeași videoclip, când îl vedem pe Papa Francisc în mijlocul copiilor, ne vin în minte cuvintele Mântuitorului: „Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei.“ (Lc 18;16)

Recunoaștem în prezenta personală a Papei, în gesturile, în proximitatea față de interlocutori, în mimica și privirea sa, pe de o parte dorința sinceră de cooperare, încurajare și grija transmiterii credinței, iar pe de altă parte bucuria dată de întâlnirea cu copii, ca o proprie oglindire a copilului din interior sau. Acordarea permanenta a posturii sale la nivelul copiilor, inclinându-se, aplecându-se, coborând la înălțimea lor, ne duce cu gândul la un copil care își împărtășește bucuria sincer, liber, familiar. Papa Francisc se apropie de copii cu o curiozitate onestă, plină de afecțiune, depășind barierele formale și astfel devenind un interlocutor de încredere și un model plin de vivacitate de urmat pe drumul de sfințenie l-a care sunt invitați creștinii.

Face self-uri, gesturi de încurajare amicale (jucăușe chiar) într-un mod natural și liber. Își oferă  afecțiunea în îmbrățișări, ca o persoană dragă care se bucură că te-a întâlnit. Și în tot acest timp, prezența personală într-o haină simplă, de „culoare albă, culoarea bucuriei, purității, curățeniei, culoarea îngerilor.“ (Daniel 7;3), privirea caldă și calmă, retragerea smerită în timpul rugăciunii cu copiii, comunică angajamentul său de păstor dedicat transmiterii credinței către generațiile viitoare.

Prezenta  Papei se întregește armonios cu  cântecul copiilor și rugăciunea „Bucura-te Marie“, care aduc acea vibrație de bucurie și speranță.

Anca  Ionescu (Tulba)

MAGNETISMUL SUFLETESC

Papa Francisc comunică foarte bine în spațiul și distanța dintre el și celelalte persoane, traversează cu multă naturalețe toate spațiile, de la zona publică, la cea socială, trecând la zona personală și ajungând cu ușurință în zona intimă. Aceasta este, de fapt, proxemica, studiul despre modul în care oamenii percep, structurează și utilizează spațiul de comunicare. El abandonează zona publică a discursului verbal, pentru a ajunge în zona intimă, de comunicare profundă.

În sfârșit, am priceput de unde vine renumele Papei, de maestru al comunicării online, de revoluționar al comunicării religioase. Folosește constant tehnica cuceririi teritoriilor (fixe sau semifixe, în acord cu proxemica), pentru a intra în spațiile intime de comunicare, prin punerea la bătaie a capacităților, a abilităților, a talanților proprii, sau prin însăși vulnerabilizarea sa. E un fel al său de a se dărui în relaționare. Spre exemplu, pleacă de la discursul public pentru ca, în final să intre în spațiul intim, prin atingere, prin a săruta picioarele unor lideri rebeli dintr-o țară africană, chiar prin a-i ruga să permită acest gest de maximă deschidere, de expunere și atenționare, deopotrivă, dar respectând regulile celor al căror teritoriu îl cucerește, respectând contextele lor culturale. Pentru a apăra valorile fundamentale pornește de la cuvântul în limba celui ce ascultă, până la a comunica, într-un mod în care nu mai este deloc verbal, lăsând vizibilă trăirea sa.

Madalina-Veronica Haidemak

CUVÂNTUL CARE MIȘCĂ

In videoclip este redată o parte din omilia papei. Papa vorbește credincioșilor despre Sfântul Duh care ne face să renaștem din „limitele noastre, morțile noastre“ pentru că avem atâtea „necroze în viața noastră, în suflet”. Mesajul lui Isus către Nicodim ne arată cum se face renașterea: să lăsăm loc Sfântului Duh.

Modul de comunicare verbal al Papei Francisc este rapid, simplu, direct, spontan, profund. Propozițiile sunt scurte, incisive, esențiale. Rareori recurge la subordonate, la complexitatea și limbajul ascuns. Papa simte urgența de a comunica, de a fi înțeles, de a-și trezi audiența. Simplitatea limbajului său nu înseamnă simplitatea raționamentului. El ajunge în centrul interogativelor și aduce la suprafață profunzimile. Papa utilizează simboluri, imagini, vorbește pentru toți, recuperează modul de limbaj al pildelor lui Isus și creează imagini prin cuvinte simple, dar de o incredibilă putere simbolică. Stilul Papei Francisc amintește de fervoarea Sfântului Apostol Paul. Este diferit de limbajul politic (care este închis, autoreferențial). Despre genul discursului Papei se poate spune că este caracterizat de tipuri diafazice, determinate de context și de scop; discursurile nu sunt informale, nu pot fi reduse la discursuri exclusiv religioase. Cu toate acestea comunicarea Papei are o strategie discursivă și cu alte obiective: să ofere credincioșilor cheile interpretative cu privire la fapte și evenimente și să evanghelizeze cât mai mulți necredincioși.

Varietatea lingvistică, tipul limbajului cu termenii de specialitate de nivel mediu și cu vocabular comun conduc la receptarea corectă a discursul papei de către majoritatea oamenilor. Repetiția este una dintre cele mai utilizate figuri retorice ale Papei Francisc care îi garantează eficacitatea discursului. Este un papă pastoral: discursurile sale au coerență, invită la unitate realizând “evenimente comunicative”. Realizează o reconfigurare a limbajului, care stabilește diferite accente și noi priorități; astfel mesajul și codul verbal trebuie să fie imediate. De asemenea, folosește metafore stabilind un contact imediat cu interlocutorul și care rămân tipărite în memoria colectivă. Papa explică folosirea imaginilor și metaforelor pentru a comunica puterea umilă a Împărăției Cerurilor, care este o formă milostivă lăsând ascultătorului „spațiul libertății să-l primească și să-l adapteze la el însuși”. Metaforele sunt folosite nu doar în limbaj, dar și în gândire și acțiune având rol în realizarea viziunii despre lume și de a uni lumea. Papa Francisc a inventat cuvinte, expresii devenite “bergolionisme” și care dau discursului său verbal o notă pozitivă.

Cuvintele Papei folosite în această predică sunt foarte puternice, grele, invită la ieșirea din nepăsare și trecerea la acțiune, la renaștere lăsând loc Sf. Duh pentru aceasta. În timpul rostirii acestor cuvinte papa gesticulează cu mâinile (sunt gesturi largi, ample), este convingător și comunică prin mimică (expresia feței, a ochilor), prin inflexiuni ale glasului, prin postură, astfel că limbajele non verbale îi susțin cuvintele. Comunicarea este totală și eficientă.

Aida Bătrînu

BRAȚELE FERICIRII

Am ales pentru analiză un filmuleț cu Papa Ioan Paul al II-lea, unde sunt mai multe secvențe din vizite apostolice sau de la diferite celebrări, secvențe în care se poate observa căldura cu care îi sar în brațe copiii.

Chipul Papei radiază de bucurie la fiecare contact cu cei mici. Are pentru fiecare un zâmbet, ba chiar îi sărută precum un tată blând. Îl vedem cu brațele larg deschise, așteptându-i și îmbrățișându-i cu căldură. De fiecare dată își apleacă corpul spre ei, îi privește cu fericire, fapt ce denotă că le acordă mare importanță, deși e înconjurat de mulți oameni. De remarcat în acest videoclip că și copiii sunt foarte încântați când ajung alături de Papa, simt dragostea sa,  fiind parcă o chimie bună între ei și o legătură puternică.

Am văzut în acest material un bun răspuns din partea papei Ioan Paul al II-lea la îndemnul Mântuitorului care spune: „Lăsați copiii să vină la mine, nu le interziceți, căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu!” (Mt 19,13-15)

Enășel Roberto Daniel

ECUMENISMUL TRUPURILOR

Bogăția limbajului gestual și simbolic m-a atras de nenumărate ori în acest video, de imensă valoare istorică, unde calamitatea mișcărilor și siguranța gesturilor Papei denotă hotărâre și încredere în ceea ce face și dorește să transmită lumii întregi. Gesturile mici devin punți de legătură ce conduc la apropiere și bucurie sufletească, mai ales între Bisericile surori.

Poziția Papei Francisc este una de smerenie – puțin încovoiat, ochii în pământ – iar gesturile capului sunt în corelație cu vorbele, punctând prin înclinație ușoară ceea ce vrea să transmită. Are o foaie în mână dar nu citește, vorbește liber, vorbește din suflet, iar acest aspect creează o stare de emoții greu de uitat pentru cei prezenți dar și pentru cei care privesc acest filmuleț. Atitudinea este una ponderată, dorește să explice mai mult prin gesturi intențiile, dar deși simte o oarecare teamă merge înainte.

De remarcat deschiderea mâinii, degetele desfăcute în concordanță cu ochii închiși – acest lucru denotă aspecte pozitive: încredere, bucurie, acceptare. De asemenea aș puncta egalitatea și echilibrul existent între cei doi, în ceea ce privește distanțarea brațelor și deschiderea spre persoana celuilalt: mâinile creează liantul de legătură, comunicarea nu este întreruptă, de aceea atingerea este permanentă, iar acest lucru simbolizează acceptarea reciprocă, incluzând aici, și respectul unuia față de celălalt.

Odată cu îndepărtarea Patriarhului Bartolomeu, poziția Papei Francisc este și mai smerită. Are privirea în pământ. Mâna cu degetele desfăcute (simbolizează deschidere spre comunicare) rămâne pe Patriarh, părând să arate implorare sau un gest de iertare, de împăcare. Reacția Patriarhului este una în concordanță cu ceea ce a transmis Papa Francisc: sărutul pe creștetul capului simbolizează atitudinea de apropiere, înțelegere și acceptare.

Simona Banu

UN SALUT PENTRU FIECARE

În timpul vizitei in Kenya, Papa iese ferm din avion, salutând și zâmbind. O salută  pe persoana oficială care l-a întâmpinat, cuprinzându-i mâna cu ambele mâini, privindu-l în ochi și cu zâmbetul pe față.

După ce salută delegația oficială, este întâmpinat de copiii care îi oferă flori. Papa reține pentru mai mult timp buchetul de flori pentru a glumi cu copii și apoi îi binecuvântează, după care îi răsplătește cu cadouri.

Șeful delegației îi face Papei prezentările celorlalți membri ai delegației. Papa îi salută pe fiecare în parte cu zâmbetul larg, privindu-i în ochi. Se îmbrățișează cu unul din clerici, urmând apoi și ceilalți reprezentanți ai Bisericii, cărora le strânge călduros mâinile, glumind și având același zâmbet. Postura lor este ușor aplecată în semn de respect pentru Papa.

Papa saluta cu bucurie publicul prezent la aeroport care îi răspunde cu urale. Asistă la o demonstrație de cântece și dansuri tradiționale specifice tarii respective. Urmărește cu interes spectacolul oferit, pe fata i se citește uimirea, fiind vizibil impresionat. Gesturile sale sunt semne de aprobare si de apreciere a prestației lor.

Balint Mihăiță Maricel

CONTACT SAU „CU-TACT“

Papa Francisc vizitează un cartier de la periferia Romei. Din momentul în care i se deschide ușa, Papa are un zâmbet larg pe față, exprimă bucurie și se apropie de oameni ca și cum i-ar cunoaște de mult și a venit în vizită la niște persoane dragi, apropiate sufletește de el.

Femeia la care ajunge prima dată este atât de emoționată de vizitatorul din casa ei, încât își duce palma la gură apoi își împreunează mâinile spunând o rugăciune de mulțumire. Papa îl îmbrățișează pe copilul acesteia și îl mângâie pe cap, jucându-se puțin cu părul lui, arătându-i prietenie. Un gest tineresc pe care copilul îl poate înțelege ușor.

Papa oficiază în casa lor o Slujba de sfințire pe care gazdele o urmăresc cu capul plecat, cu smerenie și recunoștință. Se simte în aer mirosul de tămâie arsă care creează armonie și echilibru, având și scopul de a îmbunătăți starea fizică și psihică a celor de față.

Mergând mai departe din casă în casă, Papa întinde mâinile către oameni, îi îmbrățișează și îi sărută pe frunte, stă de vorbă cu fiecare în parte, apoi le oferă daruri. Papa are o atitudine naturală, gesturile sunt relaxate, pline de voiciune si veselie. Când le strânge mâna, o păstrează câteva secunde între palmele lui în timp ce le vorbește. Ascultă cu răbdare ce îi spun oamenii, privindu-i in ochi. Se bucură de îmbrățișarea copiilor, chipul i se luminează, zâmbește și îi binecuvântează pe frunte.

Capacitatea Papei de generare a iubirii, de acceptare a oamenilor, cu dorință sinceră de a pătrunde în inima dramei lor și de a înțelege punctul lor de vedere, va duce la vindecarea rănilor sufletești și, în final, îi ajută să trăiască mai bine.

Nicoleta Stănescu

„HOȚUL” DE INIMI

Discursul Papei cu ocazia unei vizite la o închisoare din Philadelphia în data de 27.09.2015 i-a emoționat pe deținuți până la lacrimi. Papa s-a folosit de oglindire, corpurile deținuților imitând poziția corpului Papei. Distanța dintre Papă și deținuți este intimă, familiară, se apropie de fiecare, le strânge mâinile. Pe fața Papei se observă un zâmbet larg ce exprimă bucurie, chiar prietenie; îi privește cu acceptare, încredere și compasiune.

Se bucură de îmbrățișarea spontana a unui deținut, chipul i se luminează, zâmbește, se arată surprins de gestul lui. Îi răspunde îmbrățișându-l la rândul său cu căldură și îl binecuvântează pe frunte, făcând semnul sfintei cruci.

Îi tratează egal pe fiecare, atât pe bărbați, cât și pe femei. Când dă mâna cu una dintre deținute, îi atinge rozariul timp de câteva secunde, încurajând-o în credință.

Când vorbește de la tribună, intonația vocii este calmă, liniștitoare ca și cum i-ar cunoaște pe fiecare. Papa le transmite că toți avem nevoie de purificare începând cu el însuși, gesticulând cu degetul arătător de jur împrejur: „Judecata este ușoară dar iertarea, compasiunea și pocăința sunt mai puternice” (traducere proprie).

Balint Gelu Adrian