Pandemia nu a revoluționat, dar a accelerat modul de a comunica din zilele noastre. Dacă tehnologia începuse să i-a locul comunicării prin contact fizic, spațiul virtual a devenit astăzi locul fundamental al întâlnirilor. Biserica, deși nu renunță la prezența vie a comunității rugătoare și la contactul direct pentru împărtășirea harului dumnezeiesc, a trebuit să-și întâmpine credincioșii acolo unde aceștia stau mai mult, adică chiar în spațiul virtual.

Comunicarea în spațiul virtual este pe cât de complexă, pe atât de schimbătoare. Totuși, în ultimii ani se remarcă un anumit transfer de limbaje non-verbale într-un spațiu media tradițional vocal sau textual. Este momentul în care oamenii, pentru a comunica eficient, aduc în mediul on-line cât mai multe limbaje sau coduri lingvistice. Și nu este un secret, pentru că videoclipurile multimediale sunt în preferința oamenilor de a primii informații.

Așadar, ce face Biserica? Cum comunică în mediul on-line? Studenții de la Masterul de Comunicare Biblică și Eclezială au răspuns la aceste întrebări, analizând discursul on-line a doi papi – Ioan Paul al II-lea și Francisc –, oferind chei de lectură a comunicătii lor.  De fapt, premisa de la care s-a pornit este că nu de puține ori, cei doi papi comunică ceva ce se comunică. Multă lume discută ulterior ceea ce au auzit sau au văzut. Ori, aceasta este una dintre caracteristice comunicării eficiente.

 

CORPUL CONVINGĂTOR

Dacă o imagine face cât 1000 de cuvinte, atunci, putem spune că, un videoclip poate crea adevărate lumi de emoții. Un astfel de exemplu este și filmarea în care Papa Francisc consolează un copil (Emanuele – parcă predestinat simbolic), ce datorită unui blocaj emoțional nu reușește să pună o întrebare, în fața publicului.

Cu sau fără sunet, limbajul corporal este atât de „asurzitor”, încât sparge barierele fizice și temporale, făcându-ne părtași și purtători de intimitate. Crisparea copilului (umerii ridicați, corpul întors față de scenă, mersul fix și împotrivit, respirația scurtă, superficială și deasă) își va găsi alinare și transformare în brațele Papei Francisc. În îmbrățișarea părintească, făcută parcă prin întreg corpul, putem observa că mângâierea creștetului, atingerea frunților, siguranța și familiaritatea apropierii Papei Francisc vor liniști (Emanuele se abandonează, cu totul, în îmbrățișarea papei) și îl vor încuraja pe copil, dându-i puterea de a pune întrebarea la urechea Sfântului Părinte, făcând astfel ca intimitatea proxemică a acestora să devină intimitatea noastră fizică.

Papa Francisc sesizează, se face părtaș și transformă, astfel, un moment tensionat, în tărie de caracter și îndrumare, pentru copil, și în agapă a iubirii, pentru public.

Alin Costea

 

CHIPUL CARE EMANĂ EMPATIE

Zâmbetul, primul dintre gesturile corpului cu care stabilim o legătură tacită, este larg și cald – de altfel, un accesoriu nelipsit al Papei. Acesta transmite liniștea, bucuria și pacea interioară pentru fiecare creștin. Buzele subțiri și ușor deschise ne duc cu gândul la curiozitatea pe care o manifestă în diverse situații; mai ales în mijlocul copiilor, trăiește și simte asemenea unui copil, se contopește în joaca și jocul lor. Atunci când se roagă, tot Universul se roagă, vibrează cu glasul lui, asemenea unei opere de mare succes.

În rugăciune, Sanctitatea Sa nu este prea vocal. De ce? Răspunsul este simplu: se roagă cu inima, își înalță întreaga ființă spre Creator. Fie că mulțumește, fie că cere ajutorul, reușește să creeze o comuniune în rugăciune alături de credincioși. Capul plecat este semn al umilinței, al efemerității pe pământ, al unui om mic și „greșitor“ în fața lui Dumnezeu.

De cele mai multe ori, privirea este curioasă, concentrată, prietenoasă, carismatică și caldă. Totodată, transmite aprobare, acceptare, încredere. Este imaginea unui om învingător. La polul opus, Papa Francisc trăiește cu intensitate fiecare durere pe care o percepe de la cei din jur –cei suferinzi și întristați, biciuiți de vitregiile vieții, părăsiți –, iar apăsarea și greutatea privirii vin și din neputința de a-i putea ajuta pe toți cei care au nevoie de sprijin și ajutor. Ochii mici și migdalați stârnesc mereu curiozitate, continuitate și stabilesc un contact permanent cu interlocutorul.

Încruntarea sprâncenelor ne ajută să percepem modul natural de a comunica al Sanctității Sale: le arcuiește ca semn al nedumeririi, al uimirii, dar și ca părtaș la durerile celor neajutorați. Mimica ne duce cu gândul la fericire, surpriză, hotărâre, uimire, dar și tristețe, meditație și tăcere. Orice creștin trăiește odată cu Papa Francisc bucuria sau durerea, teama sau curajul, energia sau descumpănirea, empatia reciprocă încurajează întreaga ființă, stabilește lungimea de undă potrivită existenței noastre.

Antici (Păncescu) Camelia

 

CENTRUL DE GRAVITAȚIE AL SIMPLITĂȚII

În aceeași videoclip, când îl vedem pe Papa Francisc în mijlocul copiilor, ne vin în minte cuvintele Mântuitorului: „Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei.“ (Lc 18;16)

Recunoaștem în prezenta personală a Papei, în gesturile, în proximitatea față de interlocutori, în mimica și privirea sa, pe de o parte dorința sinceră de cooperare, încurajare și grija transmiterii credinței, iar pe de altă parte bucuria dată de întâlnirea cu copii, ca o proprie oglindire a copilului din interior sau. Acordarea permanenta a posturii sale la nivelul copiilor, inclinându-se, aplecându-se, coborând la înălțimea lor, ne duce cu gândul la un copil care își împărtășește bucuria sincer, liber, familiar. Papa Francisc se apropie de copii cu o curiozitate onestă, plină de afecțiune, depășind barierele formale și astfel devenind un interlocutor de încredere și un model plin de vivacitate de urmat pe drumul de sfințenie l-a care sunt invitați creștinii.

Face self-uri, gesturi de încurajare amicale (jucăușe chiar) într-un mod natural și liber. Își oferă  afecțiunea în îmbrățișări, ca o persoană dragă care se bucură că te-a întâlnit. Și în tot acest timp, prezența personală într-o haină simplă, de „culoare albă, culoarea bucuriei, purității, curățeniei, culoarea îngerilor.“ (Daniel 7;3), privirea caldă și calmă, retragerea smerită în timpul rugăciunii cu copiii, comunică angajamentul său de păstor dedicat transmiterii credinței către generațiile viitoare.

Prezenta  Papei se întregește armonios cu  cântecul copiilor și rugăciunea „Bucura-te Marie“, care aduc acea vibrație de bucurie și speranță.

Anca  Ionescu (Tulba)

 

MAGNETISMUL SUFLETESC

Papa Francisc comunică foarte bine în spațiul și distanța dintre el și celelalte persoane, traversează cu multă naturalețe toate spațiile, de la zona publică, la cea socială, trecând la zona personală și ajungând cu ușurință în zona intimă. Aceasta este, de fapt, proxemica, studiul despre modul în care oamenii percep, structurează și utilizează spațiul de comunicare. El abandonează zona publică a discursului verbal, pentru a ajunge în zona intimă, de comunicare profundă.

În sfârșit, am priceput de unde vine renumele Papei, de maestru al comunicării online, de revoluționar al comunicării religioase. Folosește constant tehnica cuceririi teritoriilor (fixe sau semifixe, în acord cu proxemica), pentru a intra în spațiile intime de comunicare, prin punerea la bătaie a capacităților, a abilităților, a talanților proprii, sau prin însăși vulnerabilizarea sa. E un fel al său de a se dărui în relaționare. Spre exemplu, pleacă de la discursul public pentru ca, în final să intre în spațiul intim, prin atingere, prin a săruta picioarele unor lideri rebeli dintr-o țară africană, chiar prin a-i ruga să permită acest gest de maximă deschidere, de expunere și atenționare, deopotrivă, dar respectând regulile celor al căror teritoriu îl cucerește, respectând contextele lor culturale. Pentru a apăra valorile fundamentale pornește de la cuvântul în limba celui ce ascultă, până la a comunica, într-un mod în care nu mai este deloc verbal, lăsând vizibilă trăirea sa.

Madalina-Veronica Haidemak

 

CUVÂNTUL CARE MIȘCĂ

In videoclip este redată o parte din omilia papei. Papa vorbește credincioșilor despre Sfântul Duh care ne face să renaștem din „limitele noastre, morțile noastre“ pentru că avem atâtea „necroze în viața noastră, în suflet”. Mesajul lui Isus către Nicodim ne arată cum se face renașterea: să lăsăm loc Sfântului Duh.

Modul de comunicare verbal al Papei Francisc este rapid, simplu, direct, spontan, profund. Propozițiile sunt scurte, incisive, esențiale. Rareori recurge la subordonate, la complexitatea și limbajul ascuns. Papa simte urgența de a comunica, de a fi înțeles, de a-și trezi audiența. Simplitatea limbajului său nu înseamnă simplitatea raționamentului. El ajunge în centrul interogativelor și aduce la suprafață profunzimile. Papa utilizează simboluri, imagini, vorbește pentru toți, recuperează modul de limbaj al pildelor lui Isus și creează imagini prin cuvinte simple, dar de o incredibilă putere simbolică. Stilul Papei Francisc amintește de fervoarea Sfântului Apostol Paul. Este diferit de limbajul politic (care este închis, autoreferențial). Despre genul discursului Papei se poate spune că este caracterizat de tipuri diafazice, determinate de context și de scop; discursurile nu sunt informale, nu pot fi reduse la discursuri exclusiv religioase. Cu toate acestea comunicarea Papei are o strategie discursivă și cu alte obiective: să ofere credincioșilor cheile interpretative cu privire la fapte și evenimente și să evanghelizeze cât mai mulți necredincioși.

Varietatea lingvistică, tipul limbajului cu termenii de specialitate de nivel mediu și cu vocabular comun conduc la receptarea corectă a discursul papei de către majoritatea oamenilor. Repetiția este una dintre cele mai utilizate figuri retorice ale Papei Francisc care îi garantează eficacitatea discursului. Este un papă pastoral: discursurile sale au coerență, invită la unitate realizând “evenimente comunicative”. Realizează o reconfigurare a limbajului, care stabilește diferite accente și noi priorități; astfel mesajul și codul verbal trebuie să fie imediate. De asemenea, folosește metafore stabilind un contact imediat cu interlocutorul și care rămân tipărite în memoria colectivă. Papa explică folosirea imaginilor și metaforelor pentru a comunica puterea umilă a Împărăției Cerurilor, care este o formă milostivă lăsând ascultătorului „spațiul libertății să-l primească și să-l adapteze la el însuși”. Metaforele sunt folosite nu doar în limbaj, dar și în gândire și acțiune având rol în realizarea viziunii despre lume și de a uni lumea. Papa Francisc a inventat cuvinte, expresii devenite “bergolionisme” și care dau discursului său verbal o notă pozitivă.

Cuvintele Papei folosite în această predică sunt foarte puternice, grele, invită la ieșirea din nepăsare și trecerea la acțiune, la renaștere lăsând loc Sf. Duh pentru aceasta. În timpul rostirii acestor cuvinte papa gesticulează cu mâinile (sunt gesturi largi, ample), este convingător și comunică prin mimică (expresia feței, a ochilor), prin inflexiuni ale glasului, prin postură, astfel că limbajele non verbale îi susțin cuvintele. Comunicarea este totală și eficientă.

Aida Bătrînu

 

BRAȚELE FERICIRII

Am ales pentru analiză un filmuleț cu Papa Ioan Paul al II-lea, unde sunt mai multe secvențe din vizite apostolice sau de la diferite celebrări, secvențe în care se poate observa căldura cu care îi sar în brațe copiii.

Chipul Papei radiază de bucurie la fiecare contact cu cei mici. Are pentru fiecare un zâmbet, ba chiar îi sărută precum un tată blând. Îl vedem cu brațele larg deschise, așteptându-i și îmbrățișându-i cu căldură. De fiecare dată își apleacă corpul spre ei, îi privește cu fericire, fapt ce denotă că le acordă mare importanță, deși e înconjurat de mulți oameni. De remarcat în acest videoclip că și copiii sunt foarte încântați când ajung alături de Papa, simt dragostea sa,  fiind parcă o chimie bună între ei și o legătură puternică.

Am văzut în acest material un bun răspuns din partea papei Ioan Paul al II-lea la îndemnul Mântuitorului care spune: „Lăsați copiii să vină la mine, nu le interziceți, căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu!” (Mt 19,13-15)

Enășel Roberto Daniel

 

ECUMENISMUL TRUPURILOR

Bogăția limbajului gestual și simbolic m-a atras de nenumărate ori în acest video, de imensă valoare istorică, unde calamitatea mișcărilor și siguranța gesturilor Papei denotă hotărâre și încredere în ceea ce face și dorește să transmită lumii întregi. Gesturile mici devin punți de legătură ce conduc la apropiere și bucurie sufletească, mai ales între Bisericile surori.

Poziția Papei Francisc este una de smerenie – puțin încovoiat, ochii în pământ – iar gesturile capului sunt în corelație cu vorbele, punctând prin înclinație ușoară ceea ce vrea să transmită. Are o foaie în mână dar nu citește, vorbește liber, vorbește din suflet, iar acest aspect creează o stare de emoții greu de uitat pentru cei prezenți dar și pentru cei care privesc acest filmuleț. Atitudinea este una ponderată, dorește să explice mai mult prin gesturi intențiile, dar deși simte o oarecare teamă merge înainte.

De remarcat deschiderea mâinii, degetele desfăcute în concordanță cu ochii închiși – acest lucru denotă aspecte pozitive: încredere, bucurie, acceptare. De asemenea aș puncta egalitatea și echilibrul existent între cei doi, în ceea ce privește distanțarea brațelor și deschiderea spre persoana celuilalt: mâinile creează liantul de legătură, comunicarea nu este întreruptă, de aceea atingerea este permanentă, iar acest lucru simbolizează acceptarea reciprocă, incluzând aici, și respectul unuia față de celălalt.

Odată cu îndepărtarea Patriarhului Bartolomeu, poziția Papei Francisc este și mai smerită. Are privirea în pământ. Mâna cu degetele desfăcute (simbolizează deschidere spre comunicare) rămâne pe Patriarh, părând să arate implorare sau un gest de iertare, de împăcare. Reacția Patriarhului este una în concordanță cu ceea ce a transmis Papa Francisc: sărutul pe creștetul capului simbolizează atitudinea de apropiere, înțelegere și acceptare.

Simona Banu

 

UN SALUT PENTRU FIECARE

În timpul vizitei in Kenya, Papa iese ferm din avion, salutând și zâmbind. O salută  pe persoana oficială care l-a întâmpinat, cuprinzându-i mâna cu ambele mâini, privindu-l în ochi și cu zâmbetul pe față.

După ce salută delegația oficială, este întâmpinat de copiii care îi oferă flori. Papa reține pentru mai mult timp buchetul de flori pentru a glumi cu copii și apoi îi binecuvântează, după care îi răsplătește cu cadouri.

Șeful delegației îi face Papei prezentările celorlalți membri ai delegației. Papa îi salută pe fiecare în parte cu zâmbetul larg, privindu-i în ochi. Se îmbrățișează cu unul din clerici, urmând apoi și ceilalți reprezentanți ai Bisericii, cărora le strânge călduros mâinile, glumind și având același zâmbet. Postura lor este ușor aplecată în semn de respect pentru Papa.

Papa saluta cu bucurie publicul prezent la aeroport care îi răspunde cu urale. Asistă la o demonstrație de cântece și dansuri tradiționale specifice tarii respective. Urmărește cu interes spectacolul oferit, pe fata i se citește uimirea, fiind vizibil impresionat. Gesturile sale sunt semne de aprobare si de apreciere a prestației lor.

Balint Mihăiță Maricel

 

CONTACT SAU „CU-TACT“

Papa Francisc vizitează un cartier de la periferia Romei. Din momentul în care i se deschide ușa, Papa are un zâmbet larg pe față, exprimă bucurie și se apropie de oameni ca și cum i-ar cunoaște de mult și a venit în vizită la niște persoane dragi, apropiate sufletește de el.

Femeia la care ajunge prima dată este atât de emoționată de vizitatorul din casa ei, încât își duce palma la gură apoi își împreunează mâinile spunând o rugăciune de mulțumire. Papa îl îmbrățișează pe copilul acesteia și îl mângâie pe cap, jucându-se puțin cu părul lui, arătându-i prietenie. Un gest tineresc pe care copilul îl poate înțelege ușor.

Papa oficiază în casa lor o Slujba de sfințire pe care gazdele o urmăresc cu capul plecat, cu smerenie și recunoștință. Se simte în aer mirosul de tămâie arsă care creează armonie și echilibru, având și scopul de a îmbunătăți starea fizică și psihică a celor de față.

Mergând mai departe din casă în casă, Papa întinde mâinile către oameni, îi îmbrățișează și îi sărută pe frunte, stă de vorbă cu fiecare în parte, apoi le oferă daruri. Papa are o atitudine naturală, gesturile sunt relaxate, pline de voiciune si veselie. Când le strânge mâna, o păstrează câteva secunde între palmele lui în timp ce le vorbește. Ascultă cu răbdare ce îi spun oamenii, privindu-i in ochi. Se bucură de îmbrățișarea copiilor, chipul i se luminează, zâmbește și îi binecuvântează pe frunte.

Capacitatea Papei de generare a iubirii, de acceptare a oamenilor, cu dorință sinceră de a pătrunde în inima dramei lor și de a înțelege punctul lor de vedere, va duce la vindecarea rănilor sufletești și, în final, îi ajută să trăiască mai bine.

Nicoleta Stănescu

 

„HOȚUL” DE INIMI

Discursul Papei cu ocazia unei vizite la o închisoare din Philadelphia în data de 27.09.2015 i-a emoționat pe deținuți până la lacrimi. Papa s-a folosit de oglindire, corpurile deținuților imitând poziția corpului Papei. Distanța dintre Papă și deținuți este intimă, familiară, se apropie de fiecare, le strânge mâinile. Pe fața Papei se observă un zâmbet larg ce exprimă bucurie, chiar prietenie; îi privește cu acceptare, încredere și compasiune.

Se bucură de îmbrățișarea spontana a unui deținut, chipul i se luminează, zâmbește, se arată surprins de gestul lui. Îi răspunde îmbrățișându-l la rândul său cu căldură și îl binecuvântează pe frunte, făcând semnul sfintei cruci.

Îi tratează egal pe fiecare, atât pe bărbați, cât și pe femei. Când dă mâna cu una dintre deținute, îi atinge rozariul timp de câteva secunde, încurajând-o în credință.

Când vorbește de la tribună, intonația vocii este calmă, liniștitoare ca și cum i-ar cunoaște pe fiecare. Papa le transmite că toți avem nevoie de purificare începând cu el însuși, gesticulând cu degetul arătător de jur împrejur: „Judecata este ușoară dar iertarea, compasiunea și pocăința sunt mai puternice” (traducere proprie).

Balint Gelu Adrian