La auzul vuietului, oamenilor le este teamă. Înaintea examenelor, le este teamă. În așteptarea rezultatelor, le este teamă. De boli, le este teamă. De persecuții, le este teamă. De vreme rea, le este teamă…

… Însă astăzi este vreme bună. Curtea catedralei Sfântul Iosif din București e plină de oameni frumoși cărora nu le-a fost teamă să pornească pe un drum plin de provocări. Pentru că au certitudinea credinței care exclude teama și aduce bucuria adevărului cunoscut.

Studenții Facultății Romano-Catolice din cadrul Universității de București au venit astăzi, duminică, 25 iunie 2023 să mulțumească lui Dumnezeu și celor ce i-au însoțit de-a lungul anilor de studiu pentru tot darul primit. Sosiți din multe colțuri ale țării și chiar de peste hotare, absolvenții programelor de licență și masterat colorează curtea catedralei cu zâmbete, îmbrățișări și priviri ce trădează bucuria de a fi ajuns aici. Robele elegante își găsesc purtătorii. Fotografii își caută unghiurile potrivite. Glasul clopotelor umple văzduhul chemând la sărbătoare. Părinții, rudele și prietenii își ocupă locurile în biserică. Absolvenții pășesc emoționați și iau loc în primele rânduri însoțiți de sunete de orgă ce invită la rugăciune. E timpul așezării în spirit. La ora douăsprezece și un sfert începe sfânta liturghie de mulțumire.

În cadrul omiliei, părintele profesor dr. Wilhelm Dancă, decanul facultății, încredințează absolvenților o misiune specială și anume aceea de a fi ucenici pentru zilele ce vin. Cu alte cuvinte, absolvenții sunt trimiși să facă mai bună lumea din care au venit și în care trăiesc. Pentru aceasta este nevoie de darul fricii de Domnul care se traduce prin mărturisirea încrederii în atotputernicia lui Dumnezeu Tatăl care ține totul în existență.  Așa cum Isus i-a pregătit pe ucenicii săi pentru misiunea de a propovădui evanghelia spunându-le: „Nu vă fie teamă dar și Temeți-vă de Domnul”, tot așa părintele decan îi pregătește pe viitorii ucenici punându-le în mâni două adevăruri fundamentale ce izvorăsc din teama de Domnul.

Primul adevăr fără de care nu există creștere spirituală și viață creștină este: Domnul e Dumnezeu, eu nu sunt Dumnezeu; iar al doilea este: Dumnezeu este Tată și eu sunt Fiul său. Teama de Domnul care ne este tată înseamnă adevărată libertate pentru că din încrederea în Dumnezeu ca tată dispare orice teamă și se naște curajul de a vesti Evanghelia în ciuda rezistențelor de tot felul și a persecuțiilor. Ca răspuns la Cuvântul revelat prin care Dumnezeu s-a comunicat în prima parte a liturghiei și încurajați de cuvintele Mântuitorului „Nu vă temeți”, Biserica răspunde rostind: Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotputernicul…

După sfânta liturghie, în fața altarului, absolvenții și preoții celebranți mai zăbovesc câteva momente pentru o fotografie ce le va deveni nu doar o amintire ci și un mesaj: De acum sunteți trimiși ca ucenici ai lui Cristos. Mergeți și faceți lumea mai bună! „Eu sunt cu voi în toate zilele.” Mt 28,20

Lucaci Pecican Maria Rozalia

Masterand CBE Anul II

Credit foto: Marta Bogdan

,,Pace“ a devenit un cuvânt de lux, pe care nu mulți și-l permit a-l stăpâni. Se vorbește despre ,,Pace“, însă realitatea ne prezintă cu totul altceva: inimi obosite de ură și neliniște, cu dorințe și ambiții dezordonate. Cu aceste gânduri, am luat și eu parte la conferința ,,The Peace of Religions Today“, organizată între 1 și 3 iunie 2023, la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București.

Mă gândeam oare de ce ar trebui să vorbim despre pace, din moment ce oamenii nu par a fi interesați de ea: războaiele continuă…, societatea este agitată… și ,,Pacea“ s-ar fi pierdut în oceanul neliniștilor cotidiene care macină omenirea. Apoi mi-am dat seama că trebuie să vorbim despre pace. De ce? Pentru ca să auzim și altceva în afară de război. Repetarea continuă a cuvântului război, poate afecta inimile, care se pot pregăti la un război imaginar… Este destul război în lume, în familii, în inimi, nu e nevoie de mai mult. E nevoie de ,,Pace“.

Mă simt onorat pentru faptul că am avut ocazia să cunosc îndeaproape profesorii invitați la conferință: Dr. William Sweet, Dr. Hu Yeping, Dr. Karim Douglas Crow și Dr. Ashna Husin care au venit la București pentru a ne îmbogăți paleta cunoștințelor cuvântului ,,Pace“. Oameni diferiți, având caractere diferite care înțeleg autentic concepția de pace. Am avut plăcuta surpriză să constat că am de a face cu oameni pe cât de importanți pe plan internațional, pe atât de simpli și deschiși dialogului, cu simțul umorului foarte dezvoltat.

Profesorul William Sweet este un filosof de talie internațională, fost președinte al Asociației Filosofice Canadiene și ale Societății Teologice Canadiene, în prezent fiind profesor al departamentului de filosofie al Universității Sf. Francisc Xavier.

Dr. Hu Yeping este director executiv al Consiliului de Cercetare a Valorilor Filosofice din Washington.

Prof. Dr. Asna Husin din Indonesia predă la Universitatea Ar-Raniry State Islamic. Iar Karim Douglas Crow este expert în filosofie și religie islamică, raționalism islamic, etică islamică, membru al Centrului de Studii McLean MCSCV, a Universității Catolice din America.

Ca un „short” sau „reel” al acestei conferințe, prezint gândurile ale acestor somități internaționale, care m-au marcat și care ascund mesaje foarte profunde asupra cărora merită reflectat din plin:

• ,,Nu vă angajați în război, pentru că mai devreme sau mai târziu veți avea de a face cu oamenii. Ce te motivează într-un război? Trebuie să ai un motiv. Acel motiv e ura pentru alți oameni și nu iubirea, dorința de a pedepsi. Motivul acesta nu-mi va da un motiv de a iubi.“ (William Sweet);
• ,,Pacea este un mod de a ne educa. Ca și creștin, trebuie să mă educ pentru pace!… Chinezii se focusează pe inimă, pe o inimă bună.“ (Hu Yeping)
• ,,Viața este ca o torță ce arde în întuneric și ne aduce lumina. Iluminarea vine de la Dumnezeu, care ne dă o altă lumină. Ființa noastră are nevoie de ajutor divin în acest proces.“ (Asna Husin)

Vasile Achim

Masterant anul I CBE

Credit foto: Georgiana Joy Nechita

Masterand anul II CBE

Cât de mult ne iubim noi sufletul? Oare ne dorim să-l hrănim cu bunătățuri? Când suntem fericiți ne bucurăm de lucrurile pe care ni le oferă această lume fără să dăm importanță sufletului nostru care freamătă de dor, dor pe care nu ni-l putem explica și pe care alegem să-l ignorăm. Totuși acest dor nu este o nostalgie oarecare ci ea este o adevărată foame. Însă ce poate potoli această foame? Doar Cuvântul lui Dumnezeu hrănește și răspunde acestei dorințe. Deci, haideți să ne hrănim cu toții cu acest Cuvânt căci „fericiți cei chemați la ospățul de nuntă al Mielului […] Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu” (Ap 19,9), cuvinte pe care părintele pr. prof. dr. Wilhelm Dancă ni le expune nouă atât de simplu și cu atâta dăruire sufletească în ultima sa carte din seria Mysterium Christi.

Mysterium Christi reprezintă seria inedită de literatură omiletică scrisă de pr. decan Wilhelm Dancă, membru corespondent al Academiei Române,  care a ajuns la cel de-al șaselea volum. Deși apărut recent, volumul Meditații la Evanghelia după Luca s-a bucurat până acum de trei evenimente de lansare. Ultimul a avut loc la București, vineri 26 mai, ora 18:00, în cadrul celui mai așteptat eveniment expozițional dedicat cărții.

Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest a reunit peste 200 de expozanți din întreaga țară și din Republica Moldova, alături de institute culturale cu reprezentanțe la București. Standurile au expus circa un milion de volume, dintre care 3000 de titluri noi. S-au desfășurat peste 400 de lansări de carte și dezbateri, peste 60 de evenimente dedicate copiilor și circa 30 de evenimente la standul Italiei, Invitatul de Onoare la această ediție. Toate acestea au dăruit din preaplinul lor infuzând setea de cunoaștere unui larg public vizitator.

În  această atmosferă tumultoasă a salonului Bookfest, la „Cafeneaua literară” a pavilionului B2, a avut loc lansarea volumului părintelui decan. Înconjurați de prezența unor grupuri de copii care se jucau, ridicând în aer baloane colorate, părea la început că orice eveniment e greu de urmărit. Însă lansarea volumului a captat atenția copiilor și a publicul vizitator. Nimic nu a diminuat senzația că ne aflam într-un adevărat templu al cărții.

În public s-au aflat studenți și profesori ai facultății noastre, cunoscuți ai părintelui Dancă, dintre cei ce îl prețuiesc nu doar ca pe un filosof desăvârșit ci mai ales ca predicator. Au fost prezenți în primele rânduri studenții masteranzi Adriana, Daria, Vasile, Alina și  nu în ultimul rând inimoasa Georgiana (Joy), care a venit într-un suflet, după încheierea unui examen, pentru a face posibilă transmiterea online a evenimentului.

https://www.facebook.com/dancawilhelm/videos/1438653276899042/?sfnsn=mo

Au fost astfel alături de noi colegii noștri Mihaela, Tiberiu și Ciprian, care urmăreau atent de la distanță. Deși separați de mulți kilometri, aveam toți, împreună, o misiune… Eram în timpul orelor, însă nu „chiuleam” de la facultate, ci făceam o oră practică cu profesorul nostru, Paul Scarlat, strângând informații pentru articolul prezent.

La lansare, alături de autor au fost prezenți  pr. conf. dr. Lucian Dîncă, Directorul Bibliotecii de Studii Bizantine, Centrul „Sfinții Petru și Andrei”, realizatorul TV, director editorial, latinistul conf. univ dr. Claudiu Arieșan, Universitatea de Vest Timișoara și Otniel Vereș, directorul editurii Ratio et Revelatio, moderatorul evenimentului.

În prezentarea cărții, vorbitorii au revelat faptul că aceasta nu poate fi discutată separat de personalitatea autorului. Seria omiletică concepută într-o viziune autentică și proaspătă, trezește interesul cititorului și devine imediat un instrument util.

Pr. Lucian Dîncă a subliniat că omiliile propuse spre meditație de către autor, dezvăluie sensibilitatea evanghelistului Luca la trei aspecte primordiale: viziunea unui Dumnezeu al milostivirii, prezența Duhului Sfânt în viața lui Isus și a apostolilor ‒ cel care îi trimite ca misionari, asigură unitatea în iubire între Tatăl și Fiul,  face posibilă comunicare între creștinii care mărturisesc credința în moduri diferite și îl predică pe Isus. Și în al treilea rând, importanța rugăciunii, ca Opus Dei, care este dialogul între credincios și Dumnezeu, în care Dumnezeu se auto‒comunică pe Sine. Părintele Dîncă a apreciat că modelul de omilie propus de textul  acestui volum și de întreaga serie Mysterium Christi, „depășește obișnuitul predicilor noastre” și constituie un real „cadou făcut Bisericii din România”.

În același spirit,  profesorul Claudiu Arieșan  a susținut că  acest volum  oferă mai mult decât ceea ce se vede,  pentru că este „un dar de dragoste pe care ni-l face pr. Wilhelm Dancă”. Să nu uităm, a continuat, că Evanghelia după Luca ne-a dăruit cel mai frumos peisaj sacru al minților noastre. Parabolele. Iar acest volum este luminat de razele și armoniile gândirii părintelui Dancă. Iar asta îl face remarcabil ca și întreaga serie Mysterium Christi.

La finalul prezentărilor, pr. profesor Wilhelm Dancă și-a exprimat recunoștința pentru aprecierile antevorbitorilor ‒ prietenii și colaboratorii săi, și a dorit să adauge în această listă pe regretatul academician Eugen Simion, cel care l-a motivat în realizarea acestei serii omiletice întrebând cândva retoric: De ce nu avem astăzi o literatură omiletică în limba română, actuală și nu relatată de Sf. Părinți?

Avem acum o astfel de literatură reprezentată de acest proiect editorial. O autentică bijuterie culturală, așa cum o numește criticul literar Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române. În aceasta găsim de toate: biblie, spiritualitate, antropologie, filosofie, teologie, film, literatură etc.

Mai mult, a spus părintele Dancă, această carte alături de întreaga serie de până acum, este destinată celor ce vor să mediteze, să aprofundeze în afara bisericii, în viața de zi cu zi. Până la urmă acest volum invocă imaginația noastră pentru a împrospăta limbajul teologic din ziua de azi. Problema omului postmodern este solitudinea. Toate angoasele înstrăinării de sine se pot dilua și în cele din urmă vindeca în iubirea lui Isus. „Să-l lăsăm pe Cristos să intre în sufletele noastre”, a conchis părintele.

Prezentarea volumului s-a mutat din zona de evenimente în standul editurii Ratio et Revelatio, unde pr. prof. Wilhelm Dancă  a invitat pe cei prezenți la sesiunea de autografe. Ne-am deplasat spre standul de unde am cumpărat cartea. Otniel Vereș ne-a întâmpinat mărturisind bucuria editorului de a lucra cu părintele profesor, un autor a cărui măiestrie literară nu trece neobservată. Când citim un volum de meditații, există riscul de a ne pierde în text dar părintele profesor „știe să rupă ritmul, să găsească o cheie, un cârlig cu care să te atragă fără să te plictisești.”

Cu emoție firească, ținând în mâini una sau mai multe exemplare din carte, ne-am îndreptat spre părintele Dancă. Ne-a privit zâmbind cald. A răspuns la întrebări, a ascultat, a dat un sfat, a înscris apoi numele fiecăruia, adresând cu grijă pe prima filă a volumului Meditații la Evanghelia după Luca, acel mesaj care devine memorabil. Pentru că, ei bine, Luca dărâmă acele idei preconcepute despre Dumnezeu și prezintă un Dumnezeu al milostivirii, proaspăt, mereu tânăr.

Astfel, vă invităm să vă lăsați iubiți de Dumnezeul milostivirii, citind paginile acestei cărți, în care Cuvântul lui Dumnezeu curge spre inimile noastre pentru a ne hrăni trupul și spiritul căci „sufletul meu e însetat de tine (Dumnezeul meu), pe tine te doreşte trupul meu, ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă” (Ps 63,2).

Mihaela, Alina, Vasile, Tiberiu, Ciprian (Masteranzi CBE anul I)

Joy și Darian (Masteranzi CBE anul II)

„A recunoaște Învierea lui Isus Christos înseamnă a intra pe acel parcurs al speranței în învierea din morți, pentru a atinge noua creație ex nihilo, adică, dincolo de moarte.”

Paul Ricoeur, „Approche philosophique du concept de liberte religieuse” (1968)

Dacă Învierea este învierea din morți, toată speranța și libertatea noastră se situează în afară morții. Adică în acel hiatus, așa cum formula Ricoeur „care face din noua creație o creatio ex nihilo”. O pauză atât de profundă încât identitatea lui Cristos înviat cu cea a lui Isus răstignit este marea problemă a Noului Testament. Între Cruce și apariția celui Înviat, mormântul gol este expresia acestui hiatus.

Ce este atunci această Înviere și ce importanță are pentru noi? Ce fel de dovezi avem? Noul Testament nu oferă în acest sens nimic similar unui fenomen miraculos de dragul acceptării noastre. Nici nu lasă loc ideii că Învierea, ce stă în inima kerigmei creștine, a epuizat această promisiune, împlinind-o. Mai degrabă ne invită să vedem în evenimentul Pascal o revelație a iubirii și a scopului universal al lui Dumnezeu.

Tema Învierii, prezentată de autorii biblici, a fost subiectul conferinței pr. lect. dr. Tarciziu-Hristofor Șerban, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Dezbaterea a avut loc în cadrul Școlii Biblice „Nazaret”, sâmbătă 20 mai, ora 10:00, la Brașov, într-o sala din incinta Parohiei Romano-Catolice, Blumăna. La întâlnire au fost prezenți 20 de participanți: cursanți ai școlii, foști studenți și masteranzi ai facultății noastre, actuali masteranzi din primul și al doilea an ai grupelor Comunicare Biblică și Eclezială și Patrimoniu Creștin European. Întâlnirea a fost susținută atât fizic cât și online și a fost moderată de sr. lect. dr. Cristina Mareș.

Părintele și-a început discursul prezentând Învierea ca un eveniment care a schimbat percepția ființei umane despre sine, despre moarte și sensul vieții. Dar sensul acestei Învieri poate rămâne în suspans atât timp cât nu se împlinește într-o nouă creație, într-o nouă totalitate a ființei.

Noul Testament nu prezintă nicio relatare cu privire la Învierea efectivă. Iar povestirile primilor discipoli ai lui Isus despre experiența prezenței Învierii Sale printre ei nu oferă certitudini absolute. Se pune întrebarea dacă documentele menționează un eveniment autentic. Cert este că istoricii nu pot confirma evenimentul Învierii pentru că nu există nicio sursă. Doar mărturii.

Un lucru însă trebuie clarificat, a continuat, pentru ca dovezile scrierilor Noului Testament să fie evaluate în mod corespunzător. Faptul că Isus a fost răstignit este privit de orice istoric autentic ca un fapt indiscutabil. Mai mult, în Noul Testament un lucru este foarte clar. Evenimentele Pascale nu au anulat sau corectat cele petrecute în Vinerea Mare, dimpotrivă, au glorificat-o, revelând-o ca parte a planului lui Dumnezeu. Vestea bună predicată în biserica Noului Testament nu este așadar doar Învierea, ci în mod inseparabil „răstignirea și învierea”. Ambele sunt părți integrante ale mântuirii lui Dumnezeu.

Din sală, din primele rânduri s-a auzit imediat întrebarea: Dacă Învierea nu se poate dovedi istoric, în ce termeni o definesc evangheliile?

Părintele aproape neîntrerupându-și discursul a argumentat imediat faptul că mărturia fundamentală privind Învierea este cea a Sf. Paul. În prima sa scrisoare către Corinteni (cf.1 Cor 15,1-11), Paul amintește cititorilor săi că le-a transmis sumarul autoritar al Evangheliei, care i-a fost încredințat. Paul afirmă că Isus a murit pentru păcate noastre, a fost îngropat și a înviat a treia zi, și s-a arătat lui Chefa, celor 12, apoi celor 500, lui Iacov și apoi tuturor apostolilor. Făcând astfel legătura între aceste apariții ale lui Cristos Înviat și cea din viața sa, Paul demonstrează cea mai mare seriozitate și convingere privind autenticitatea lor reală.

Când studiem episoadele pascale din Evanghelii, a subliniat, studiem nu doar relatarea unui scriitor, ci memoria și proclamarea acelor evenimente, ajungând în cele din urmă înapoi la prima comunitate creștină care a sărbătorit Paștele. Evangheliile sunt lucrări de credință învăluite de lumina pascală. Ele sunt scrise ca să putem deține credința că Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, și prin această credință să putem avea viața în numele Lui. (cf. In 20,31).

Prelegerea a trecut apoi la episoadele evanghelice care relatează aparițiile lui Cristos cel Înviat,  insistând în fiecare dintre acestea atât pe elementele comune cât și pe cele specifice fiecărui autor. A rezumat  apoi în contururi largi temele și elementele pe care acestea le împărtășesc. În primul rând, este comună ideea ca una sau mai multe dintre femeile care îl urmaseră pe Isus să fi fost primele care au descoperit mormântul, deschis și gol, în ziua de Paște. Deși nu există unanimitate cu privire la toate numele, Maria Magdalena pare să fi fost una dintre ele.

În sală senzația că putem intra oricând în dialog a devenit o certitudine. Și întrebarea aproape imediată a fost: Care este explicația acestui accent remarcabil asupra prezenței femeilor? Având în vedere că la acea vreme mărturia femeilor nu era acceptată pentru a decide lucrurile într-o instanță de judecată.

Cu același firesc al discursului și un zâmbet calm, părintele profesor a explicat că mormântul gol nu este totuși folosit ca dovadă a învierii. Apoi mormântul gol, în primele tradiții, este strâns legat de vizita femeilor. Numai evanghelia după Ioan pare să simtă nevoia să întărească acest lucru cu dovezile a doi ucenici bărbați. Modul în care femeile au găsit piatra deja rostogolită la intrarea în mormânt putea însemna că cineva a luat trupul. Cine rostogolise piatra? Matei și Ioan sunt amândoi conștienți de acest fapt dar, numai în evanghelia după Matei găsim argumente care să contracareze această presupunere: un cutremur și un înger mișcă piatra, și tot îngerul dă mesajul învierii lui Isus.

Chiar dacă acest lucru este acceptat, tot trebuie să ne întrebăm care ar putea fi semnificația mormântului gol. Iar pentru asta trebuie luate în considerare relatările privind aparițiile lui Cristos și mărturiile cu privire la natura trupului Său înviat. Un element comun acestor povestiri îl constitue prezentarea unor trăsături neobișnuite ‒ El apare și dispare în camere închise, nu este întotdeauna imediat recunoscut, pare să poarte haine ‒ cu toate acestea reiese clar că nu este vorba de o prezență spirituală și nici că s-ar fi comportat ca atare. Mai degrabă acesta este un nou mod de existență, o plenitudine a vieții umane și nicidecum o manifestare „imaterială”.

Foarte probabil aceste aspecte care nu fac parte din  experiența obișnuită și sunt imposibil de exprimat prin cuvinte, l-au determinat pe Sf. Paul să-și elaboreze teoria despre „trupul duhovnicesc” (cf. 1 Cor 15,35‒37 și 2 Cor 5,1‒4).  El compara corpul fizic coruptibil cu o sămânță, sau un bob de grâu. Așezat în pământ acesta dispare, dar în locul său răsare grâul, ceva mai mare și mai glorios. Un miracol similar, spunea Paul, îi va transforma pe cei care sunt în viață în Ziua Judecății. Trupurile noastre vor fi făcute ca trupul glorios al Domnului (cf. Flp 3,21). Cu siguranța Sf. Paul a fost influențat de propria experiența pe drumul Damascului unde  apariția a fost sub forma luminii orbitoare din care Isus îi vorbea. Ceea ce diferă foarte mult de episoadele Învierii din Evanghelii.

În acest context, a conchis părintele, mormântul gol își revelează sensul. Miracolul divin al învierii nu are nimic de-a face cu „resuscitarea”. Vechiul corp ca atare nu mai este necesar, și nici al nostru nu va mai fi. Dar viața în înviere nu este un lucru pur spiritual. Existența trupească primește o formă nouă, eternă. Dacă mormântul nu ar fi fost gol, acest adevăr ar fi fost mult mai greu de înțeles. De asemenea, corpul înviat exprimă perfect realitatea interioară a persoanei. De aici, probabil, dificultățile de la început ale discipolilor de a-l recunoaște pe Isus. Astfel, rănile din mâinile, picioarele și coasta Domnului înviat proclamă evanghelia răstignirii și a învierii la un loc. Semnele morții sale aparțin chiar inimii ființei sale, care este iubirea ce se dăruiește pe sine.

Un freamăt ușor a animat sala. Fețele noastre s-au luminat imediat și ne priveam de-a lungul băncilor lungi cu speranța că mai avem timp să punem întrebări. Trecuseră 3 ore mult prea scurte! Chipul luminos al  sorei Mareș, moderatoarea întâlnirii, ne-a dat de înțeles că putem să ne hotărâm la o ultimă problematică care să întregească dezbaterea de până atunci. Și întrebarea a fost formulată imediat: Unde au avut loc aparițiile lui Isus Înviat ?

Plăcut surprins, părintele a afirmat că aceasta este o chestiune majoră pe care o ridică dovezile Noului Testament. Deși evanghelia după Luca, care înfățișează Ierusalimul ca loc al evenimentelor, a modelat povestea tradițională, Galileea are rezonanțe mai puternice. Marcu, cel mai vechi evanghelist, pare să aibă în vedere numai Galileea. De asemenea evanghelia după Matei indică același loc. Anexa la evanghelia după Ioan conține două povestiri în Galileea și într-un context foarte semnificativ. Ucenicii s-au întors la îndeletnicirea de pescari, și aici îl întâlnesc pe Isus fără să-l recunoască la început. Apoi iau împreună micul dejun, Isus invitându-i la masă și împărțindu-le pâine și pește. Din punct de vedere psihologic, locul corect inclusiv al împăcării cu Petru, este Galileea. Aici discipolii sunt autorizați să anunțe vestea cea bună și apoi se întorc la Ierusalim, unde, prin puterea Duhului, proclamă biruința lui Dumnezeu chiar în locul în care Isus a fost răstignit.

Poate cea mai puternică dintre toate dovezile Învierii este faptul că prima Biserică aștepta sfârșitul iminent al lumii și venirea noii împărății a lui Dumnezeu, inaugurată de Isus. Fără îndoială că în parte motivul este că Isus a prezis asta. Dar ceea ce a convins a fost cu siguranță Învierea însăși. Așa cum proclama Sf.  Paul, „ Dar acum, Cristos a înviat din morți, pârga celor adormiți.” (1 Cor 15,20). Învierea lui Isus însemna că sfârșitul lumii e aproape. Iar convingerea atât de puternică a Bisericii despre acest lucru, mărturisește realitatea evenimentelor Învierii.

În atmosfera înviorată a sălii, vocea blândă a sorei Cristina Mareș, anunța cu autoritatea moderatorului, încheierea dezbaterii dar nicidecum a reculegerii minunate de care avusesem parte cu toții. A adresat mulțumiri părintelui profesor Tarciziu Șerban pentru acceptarea invitației la dezbatere, celor care au participat atât fizic cât și online și nu în ultimul rând colegului nostru masterand Adrian Surdilă pentru organizarea întâlnirii la Brașov.

Ne-am hotărât cu greu să părăsim sala. Brusc privirile ne-au fost atrase de crucifixul aflat pe peretele lateral, care își revărsa frumusețea, indicând Calea către Adevăr și Viață. Am înțeles atunci că în viața noastră suntem conștienți de ceea ce am putea numi modelul „crucii și învierii”. În multe feluri acesta poate fi darul unei noi puteri atunci când resursele proprii sunt cu totul cheltuite. Însă, indiferent de forma pe care o ia acest dar, în mod constant este legat de încrederea rugătoare în Domnul răstignit și înviat și ne vorbește despre puterea și prezența Sa continuă.

Alina Pelteacu

Masterand Anul II CBE

Pe data de 29 aprilie 2023, m-am întâlnit în Gara de Nord cu 6 pelerini de la parohia ,,Sfânta Maria a Harurilor“ din București, pentru a merge împreună la întâlnirea cu Sfântul Părinte Papa Francisc. Evenimentul a avut loc la Budapesta. Am dorit prin aceasta să răspundem afirmativ invitației Sfântului Părinte din anul 2019: ,,Să mergem împreună!“.

Trenul a pornit la ora 14:45. Atmosfera de 15 ore pe care am petrecut-o în vagon a fost una distinsă, familiară, plină de umor și voie bună. Trenul a ajuns pe la ora 5:30 dimineața în gara din Budapesta.

Având impregnate pe fețele noastre „cicatricile” somnului adânc din care tocmai ne trezisem de curând, am coborât din tren și ne-am dus în stația de metrou. Această stație este modernă, primitoare, a cărei construcție a fost inițiată în anul 1896 și finalizată pe 17 septembrie 1950. A doua rută a metroului a fost construită în anul 1970, fiind dată în folosință în anul 1972. A fost restaurat în 2008, devenind un loc foarte primitor. Lungimea totală a metroului este de 39,4 km. Stația de metro din Budapesta este compusă din 4 linii, situate la o adâncime de 26,97 de metri sub pământ.

După ce am ieșit la suprafață din acest loc, cu ajutorul scărilor rulante care se mișcă amețitor de repede, ne-am îndreptat către piața Kossuth Lajos, unde Papa Francisc urma să celebreze la ora 9:30 Sfânta Liturghie. Străzile și clădirile spațioase, aerisite ale orașului Budapesta, m-au întors în timp, amintindu-mi mai degrabă de stilul gotic, neogotic, neobaroc și secesionist care doresc a fi o copie fidelă a orașului Viena. Simetria și armonia clădirilor este bine proporționată așteptând parcă venirea Sfântului Părinte.

Este data de 30 aprilie 2023, duminica. Deodată liniștea străzilor, este întreruptă brusc de mulțimea de pelerini care se îndreaptă dinspre toate direcțiile spre piața Kossuth pentru a se întâlni cu Papa Francisc la primele ore ale dimineții. Atmosfera este una de așteptare și de emoție. Toată lumea se grăbește să treacă de punctele de control instalate de autorități pentru a putea intra la timp în piața unde se va desfășura marele eveniment. Se verifică bagajele și persoanele. Este necesar acest pas, pentru siguranța Sfântului Părinte. După ce am reușit să intru în Piața Kossuth Lajos, am remarcat prezența autorităților, polițiștilor, mass-media, preoților, episcopilor, a persoanelor consacrate, a tinerilor și bătrânilor. La acest eveniment participă inclusiv chinezi, africani, francezi, precum și persoane de alte naționalități pe care i-am remarcat în jurul meu.

,,Să mergem împreună!“… Am ajuns și noi. Deo Gratias!

La ora 7:26, am început să ne rugăm rozariul, o rugăciune atât de dragă Sfântului Părinte Papa. Este rugăciunea care dă pace și speranță. Am recitat împreună rozariul de lumină, și da, este lumină din plin, soarele ne mângâie fețele obosite, iar vântul adie ușor. Este un vânt răcoros de dimineață. Încet se așterne Pacea Divină. Este ziua Învierii și așteptăm venirea Bunului Păstor, iar harul lui Dumnezeu este cu noi. La un moment dat, arhitectura impunătoare a pieței Kossuth mă poartă cu gândul la Piața San Pietro din Roma. Astăzi, Papa Francisc este Roma, care deja își face apariția în automobilul tradițional, pe traseul bine stabilit de autorități. Este ora 9 și 20 de minute. Momentul pe care l-am așteptat cu sufletul la gură se aproprie și privesc cu speranță înspre direcția de unde va apărea, ca să-l pot vedea și eu. Sfântul Părinte este cu noi! La un moment dat distanțele se contopesc în orizontul pieței Kossuth și caut cu privirea prezența Sfântului Părinte. Este greu de reperat din cauza mulțimii de oameni care îmi taie câmpul vizual.  Reușesc în schimb să-l surprind pe giganticele monitoare instalate în piață. Îl localizez în papamobil, chiar în momentul când se îndreaptă către altarul principal. Îmi scot telefonul și îi fac o poză din spate. Nu am cum să ratez un astfel de eveniment!

Deodată, ropote de aplauze și de bucurie perturbă atmosfera de pace și de așteptare a pieței. Sfântul Părinte Papa dorește ca noi să ieșim din zona de confort și să devenim vestitori ai evangheliei. Liturghia a început în fața a peste 80.000 de credincioși. Sfântul Părinte Papa Francisc are o voce domolă, dar fermă. El este un om simplu, umil, direct și la obiect care vrea să ieșim din egoismul nostru. Papa Francisc are o statură sobră, marcat de ușoara oboseală a trupului, de povara anilor volatizați, dar și de o tristețe a inimii pe care o poartă pentru tot ceea ce se întâmplă în lume… Totuși are puterea, de a ieși în lume și a-l mărturisi pe Isus-Bunul Păstor. El nu dorește ca noi să fim închiși. ,,Vă rog deschideți porțile. Fiți uși deschise, fiți uși deschise!“ „Isus ne cheamă pe fiecare după nume – să ne lăsăm acompaniați de Păstorul nostru. El este poarta și oricine intră prin El are viață veșnică“ – răsună ca un ecou ce pare să se repete la nesfârșit cuvintele Sfântului Părinte. ,,Cristos este viitorul nostru!“- a concis papa Francisc.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de Eminența Sa Cardinalul Erdő Péter în limba latină, iar cîntecele celeste au însuflețit jertfa eucharistică. Qui bene cantat, bis orat. Ajunși la momentul împărtășaniei, sute de preoți au venit în mulțimea de oameni ca să ni-l aducă pe Bunul Păstor. ,,Cristos este viitorul nostru!“- (Papa Francisc)

La finalul Sfintei Liturghii, am primit: Binecuvântarea Sfântului Părinte Papa Francisc. Valoarea acestei binecuvântări este dincolo de modul nostru de percepere al lucrurilor și unește lumea sacră cu cea profană… După aceste momente sublime, Sfântul Părinte sa urcat în papamobil și în aplauzele mulțimii, a plecat. În tot acest timp am avut ocazia de a-l mai conduce odată cu privirea pe bătrânelul îmbrăcat în alb, care î-mi făcea cu mâna și binecuvânta mulțimea.  A fost un moment istoric la care i-am adus pe toți colegii mei de facultate și nu numai….   Mulțumim Sfântului Părinte Papa Francisc! Ad multos annos!

Christus Vincit, Christus Regnat, Christus Imperat!

Achim Vasile

Masterand anul I CBE

„…Manifestarea (trinitară) unică a jertfei euharistice a Fiului … Trupul Său care se frânge, Sângele care se varsă ‒ nu va fi niciodată abolită, pentru că Euharistia este cea care trebuie să adune toată creația în trupul Său. Ceea ce Tatăl a dat, el nu va lua înapoi niciodată.”

Hans Urs von Balthasar, Mysterium Paschale (Theologie dei Der Tage, 1970)

Euharistia, sacramentul prin excelență al misterului pascal este cea care îl actualizează de-a lungul veacurilor. În Taina Euharistiei ne întâlnim real cu Iisus Cristos, cel care, așa cum spunea von Balthazar, „va fi pentru totdeauna Mielul sacrificat, pe tronul slavei Tatălui”. Dar misterul pascal nu ar putea fi o relatare a morții și Învierii lui Cristos, dacă nu am vedea mai departe soarta însăși a celui Răstignit. Acceptarea de către Tatăl a jertfei Sale, pe care o numim Înviere.

Mormântul gol este la urma urmei, cu limitările pe care le implică acest cuvânt, un semn că Tatăl prin înălțarea la viața eternă a Fiului nu revine la Întrupare: ci îL aduce în vizibilitate fără a-L întoarce la condiția Lumii invizibile din momentul pre-întrupării. Învierea însăși nu poate fi înțeleasă în mod adecvat prin intermediul niciunui concept sau al vreunei comparații. Manifestarea Învierii nu reprezintă o experiență vizionară, ci o întâlnire personală.

Biserica este cea care emană din taina pascală a lui Cristos. Iar Paștele îl sărbătorim în fiecare an, dar nu la o dată fixă și nu toți creștinii în aceeași zi. Ne  întrebăm cum se calculează această dată și dacă importanța sărbătorii este legată de data calendaristică la care celebrăm Paștele?

Această problematică a fost dezbătută de către pr. conf. dr. Lucian Dîncă, din perspectiva exegetului creștinismului timpuriu și al studiilor patristice și bizantine, în cadrul conferinței ce a avut loc joi, 13 aprilie ora 19:00,  la sediul Fundației România ProCulture din București.

Într-o sală  primitoare, amenajată pentru 20 de locuri, părintele conferențiar a fost întâmpinat de studenți ai facultății noastre din primul an al programelor de masterat: Patrimoniu Creștin European și Comunicare Biblică și Eclezială, inclusiv câțiva dintre foștii săi studenți doctoranzi, studenți români și străini ai Universității din București și directorii de programe ai fundației.

Cu aceeași condescendență cu care ne-a obișnuit, pr. conf. Dîncă și-a salutat pe rând studenții, și-a pregătit laptopul pentru prezentare și a început discursul cu naturalețe, mărturisindu-ne că problema computului pascal (sau calculul datelor succesive ale sărbătorii mobile a Paștelui în Biserică), l-a preocupat în mod special. Iar perioada dintre data sărbătoririi Paștelui catolic și cel ortodox la români era momentul cel mai potrivit de a vorbi despre asta. Atenția  ne-a  fost captată imediat de argumentația sa privind importanța înțelegerii contextului istoric și ecleziastico-politic care a stabilit computul pascal, conducând lumea creștină, așa cum știm astăzi, la celebrarea Învierii Domnului la date diferite.

Într-o istorie condensată dar fascinantă  au fost surprinse textele care vorbesc despre data Învierii lui Isus Cristos. Așa cum ne spun evangheliile aceasta corespunde primei zile a săptămânii. Pr. conf. Dîncă a făcut referire la calendarul iudaic, tradiția primelor veacuri creștine privind Paștele și la primul comput pascal. Acest calcul punea astfel în discuție însemnătatea cosmică a Paștelui creștin prin simbolistica misterului primordial reglementat de Creator atunci când a creat ciclul solar, lunar și echinocțiul. Noutatea Paștelui creștin – jertfa Mielului, astfel evidențiată, stabilea o teologie a Euharistiei, justificând apariția unor calcule tot mai sofisticate pentru determinarea datei „sărbătorii sărbătorilor” tuturor creștinilor.

În acest crescendo istoric, care a ținut sala într-o conexiune permanentă, părintele conferențiar a citat din Teodoret de Cyr spusele împăratului Constantin,  „Trebuie ca marea sărbătoare a Paștelui să fie celebrată de toți creștinii în aceeași zi”. Susținând acest deziderat, Bisericile din Apus și din Răsărit, au adoptat ca unică modalitate de calcul data Paștelui bazată pe echinocțiu. Au interzis cu desăvârșire, să se mai ține cont de calculul iudaic, realizând astfel comuniunea între Biserici.

Un freamăt ușor s-a auzit din sală când toți ce prezenți ne-am poziționat mai aproape unii de alții și de vorbitor, întrebându-ne din priviri. Ce ar fi putut modifica această comuniune odată obținută? Anticipând nedumerirea noastră, pr. conf. Dîncă a punctat momentul reformei calendarului gregorian în 1582, când Papa Grigore al XIII-lea, pentru a corecta derivele calendarului iulian (introdus de Iulius Cezar în 46 î.Hr și acceptat în actele liturgice de Conciliul de la Niceea în 325 ), implementa un nou calendar solar în toate statele pontificale (astfel, ziua de 4 octombrie 1582 devenea 15 octombrie 1582). Acest calendar se impune astăzi la nivel planetar, chiar dacă la nivel religios rămân în vigoare și alte calendare.

Aproape instantaneu atmosfera a devenit emulativă, câțiva colegi au ridicat mâna, iar părintele conferențiar i-a dat cuvântul unui tânăr student la facultatea de matematică care a formulat prompt: cum ar putea un calendar cu mult mai precis decât cel iulian să fie un diferend?

Pr. conf. Dîncă a apreciat întrebarea cu un zâmbet  fin, și  a răspuns fără a lasă impresia că își întrerupe discursul. Deși calendarul nu era în sine o chestiune teologică, situaţia ecleziastico-politică era una problematică. Iar atunci când  Papa Grigore a înștiințat Răsăritul despre noul calendar, a adăugat și un set de „inovații” teologice precum: purgatoriul, vânzarea indulgentelor, filioque etc. – care erau cu totul inacceptabile pentru Biserica Ortodoxă. Astfel, calendarul iulian a rămas ca referință liturgică doar în Bisericile răsăritene.

Un moment notabil abordat a fost sinodul convocat de patriarhul Constantinopolului în 1923, în vederea trecerii Bisericii Ortodoxe la calendarul gregorian. Dar contextul politic defavorabil de atunci a făcut ca reprezentativitatea să fie foarte redusă pentru a hotărî în numele întregii Biserici Ortodoxe, adoptarea calendarului gregorian. Din aceste motive, nu toate Bisericile Ortodoxe și-au îndreptat Calendarul. În prezent, aproximativ 90% din ortodoxie folosește calendarul iulian, 10% adoptând calendarul gregorian.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) folosește în prezent, un dublu calendar: calendarul gregorian, cel îndreptat la Constantinopol, pentru sărbătorile cu dată fixă: Crăciunul, sfinții etc. și vechiul calendar iulian, neîndreptat, pentru sărbătorile Sfintelor Paști, a căror dată este calculată după echinocțiu. În anii când echinocțiul calendarului iulian și echinocțiul calendarului gregorian (în prezent fiind cu 13 zile mai târziu) coincid, data Paștelui este comună; în caz contrar, diferențele între cele două calendare pot merge de la o săptămână la cinci săptămâni.

În atmosfera din sală  totul evolua spre o mai creștinească înțelegere mutuală, așa cum simțim că răzbate din tabloul ecumenismului local românesc. Și atunci ne-am întrebat cum se face că astăzi, în condițiile în care calendarul gregorian este standardul temporal folosit peste tot în lume ca punct de referință în măsurarea timpului, nu este folosit de toată creștinătatea în cadrul calendarului liturgic? Pr. conf. Dîncă a conchis că deși nu calendarul, fie că este cel vechi sau cel nou, este cel care ne mântuiește, pare greu de înțeles că nu se folosește același calendar în actele liturgice în întreaga lume creștină. Mai mult, în lipsa  adoptării unei soluții comune trăim fiecare Paștele la date diferite, și acest lucru nu rezonează cu spusele Mântuitorului: „ca toți să fie una…, pentru ca lumea să creadă” (In 17, 20-21).

Fără îndoială există soluții, care pot fi găsite prin întruniri la nivel interconfesional sau/și ecumenic. Recent, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, teologul Vasile Bănescu exprima ideea posibilității sărbătoririi Paștelui la aceeași dată în toată lumea creștină, subliniind că soluționarea problemei nu este „una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, care presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe şi decizia unui viitor şi necesar Sinod pan-ortodox”.

Cu siguranță BOR are o misiune esențială în acest proces de coeziune europeană, pentru că reprezintă unica Ortodoxie „de matrice lingvistică latină”. Și ilustrează această unicitate. Noutatea absolută pe care o reprezintă nașterea Mântuitorului, așa cum o definea Sfântul Ioan Damaschin, o sărbătorim de Crăciun împreună cu lumea catolică. Cu atât mai mult aceasta nu poate fi ruptă de Învierea Sa și atașată vechiului absolut al calendarului.

Reuniți în jurul pr. conf. Dîncă, ne-am convins că la urma urmelor, contactele umane directe contează cel mai mult, căci pregătesc calea spre un viitor de conlucrare pastorală. Dezbaterea a fost una împărtășită într-o atmosfera infuzată de idea că misterul pascal nu poate fi despărțit de data celebrării sale și aceasta nu poate fi decât una.

E greu de precizat momentul când  au încetat să mai ruleze pe ecran slidurile prezentate de pr. conf. Dîncă, sau când ne-am oprit să-i adresăm întrebări și să primim răspunsuri. Nimeni nu a simțit dorința de a părăsi sala nici când ora înaintată l-a făcut pe pr. conferențiar să-și strângă laptopul și să-și așeze pe umeri, rucsacul de culoare violet, așa cum îi stă bine pelerinului.

Se lăsase întunericul dar cerul orașului era luminat. Aerul răcoros răspândea miresmele arbuștilor abia înfloriți, impregnând memoria cu aroma vindecătoare a înnoirii naturii. E luna aprilie, a Sărbătorii Pascale, când înnoirea are loc la nivel cosmic. Cristos este înnoitor și se înnoiește permanent.

Alina Pelteacu

Masterand Anul I CBE