„…Manifestarea (trinitară) unică a jertfei euharistice a Fiului … Trupul Său care se frânge, Sângele care se varsă ‒ nu va fi niciodată abolită, pentru că Euharistia este cea care trebuie să adune toată creația în trupul Său. Ceea ce Tatăl a dat, el nu va lua înapoi niciodată.”
Hans Urs von Balthasar, Mysterium Paschale (Theologie dei Der Tage, 1970)
Euharistia, sacramentul prin excelență al misterului pascal este cea care îl actualizează de-a lungul veacurilor. În Taina Euharistiei ne întâlnim real cu Iisus Cristos, cel care, așa cum spunea von Balthazar, „va fi pentru totdeauna Mielul sacrificat, pe tronul slavei Tatălui”. Dar misterul pascal nu ar putea fi o relatare a morții și Învierii lui Cristos, dacă nu am vedea mai departe soarta însăși a celui Răstignit. Acceptarea de către Tatăl a jertfei Sale, pe care o numim Înviere.
Mormântul gol este la urma urmei, cu limitările pe care le implică acest cuvânt, un semn că Tatăl prin înălțarea la viața eternă a Fiului nu revine la Întrupare: ci îL aduce în vizibilitate fără a-L întoarce la condiția Lumii invizibile din momentul pre-întrupării. Învierea însăși nu poate fi înțeleasă în mod adecvat prin intermediul niciunui concept sau al vreunei comparații. Manifestarea Învierii nu reprezintă o experiență vizionară, ci o întâlnire personală.
Biserica este cea care emană din taina pascală a lui Cristos. Iar Paștele îl sărbătorim în fiecare an, dar nu la o dată fixă și nu toți creștinii în aceeași zi. Ne întrebăm cum se calculează această dată și dacă importanța sărbătorii este legată de data calendaristică la care celebrăm Paștele?
Această problematică a fost dezbătută de către pr. conf. dr. Lucian Dîncă, din perspectiva exegetului creștinismului timpuriu și al studiilor patristice și bizantine, în cadrul conferinței ce a avut loc joi, 13 aprilie ora 19:00, la sediul Fundației România ProCulture din București.
Într-o sală primitoare, amenajată pentru 20 de locuri, părintele conferențiar a fost întâmpinat de studenți ai facultății noastre din primul an al programelor de masterat: Patrimoniu Creștin European și Comunicare Biblică și Eclezială, inclusiv câțiva dintre foștii săi studenți doctoranzi, studenți români și străini ai Universității din București și directorii de programe ai fundației.
Cu aceeași condescendență cu care ne-a obișnuit, pr. conf. Dîncă și-a salutat pe rând studenții, și-a pregătit laptopul pentru prezentare și a început discursul cu naturalețe, mărturisindu-ne că problema computului pascal (sau calculul datelor succesive ale sărbătorii mobile a Paștelui în Biserică), l-a preocupat în mod special. Iar perioada dintre data sărbătoririi Paștelui catolic și cel ortodox la români era momentul cel mai potrivit de a vorbi despre asta. Atenția ne-a fost captată imediat de argumentația sa privind importanța înțelegerii contextului istoric și ecleziastico-politic care a stabilit computul pascal, conducând lumea creștină, așa cum știm astăzi, la celebrarea Învierii Domnului la date diferite.
Într-o istorie condensată dar fascinantă au fost surprinse textele care vorbesc despre data Învierii lui Isus Cristos. Așa cum ne spun evangheliile aceasta corespunde primei zile a săptămânii. Pr. conf. Dîncă a făcut referire la calendarul iudaic, tradiția primelor veacuri creștine privind Paștele și la primul comput pascal. Acest calcul punea astfel în discuție însemnătatea cosmică a Paștelui creștin prin simbolistica misterului primordial reglementat de Creator atunci când a creat ciclul solar, lunar și echinocțiul. Noutatea Paștelui creștin – jertfa Mielului, astfel evidențiată, stabilea o teologie a Euharistiei, justificând apariția unor calcule tot mai sofisticate pentru determinarea datei „sărbătorii sărbătorilor” tuturor creștinilor.
În acest crescendo istoric, care a ținut sala într-o conexiune permanentă, părintele conferențiar a citat din Teodoret de Cyr spusele împăratului Constantin, „Trebuie ca marea sărbătoare a Paștelui să fie celebrată de toți creștinii în aceeași zi”. Susținând acest deziderat, Bisericile din Apus și din Răsărit, au adoptat ca unică modalitate de calcul data Paștelui bazată pe echinocțiu. Au interzis cu desăvârșire, să se mai ține cont de calculul iudaic, realizând astfel comuniunea între Biserici.
Un freamăt ușor s-a auzit din sală când toți ce prezenți ne-am poziționat mai aproape unii de alții și de vorbitor, întrebându-ne din priviri. Ce ar fi putut modifica această comuniune odată obținută? Anticipând nedumerirea noastră, pr. conf. Dîncă a punctat momentul reformei calendarului gregorian în 1582, când Papa Grigore al XIII-lea, pentru a corecta derivele calendarului iulian (introdus de Iulius Cezar în 46 î.Hr și acceptat în actele liturgice de Conciliul de la Niceea în 325 ), implementa un nou calendar solar în toate statele pontificale (astfel, ziua de 4 octombrie 1582 devenea 15 octombrie 1582). Acest calendar se impune astăzi la nivel planetar, chiar dacă la nivel religios rămân în vigoare și alte calendare.
Aproape instantaneu atmosfera a devenit emulativă, câțiva colegi au ridicat mâna, iar părintele conferențiar i-a dat cuvântul unui tânăr student la facultatea de matematică care a formulat prompt: cum ar putea un calendar cu mult mai precis decât cel iulian să fie un diferend?
Pr. conf. Dîncă a apreciat întrebarea cu un zâmbet fin, și a răspuns fără a lasă impresia că își întrerupe discursul. Deși calendarul nu era în sine o chestiune teologică, situaţia ecleziastico-politică era una problematică. Iar atunci când Papa Grigore a înștiințat Răsăritul despre noul calendar, a adăugat și un set de „inovații” teologice precum: purgatoriul, vânzarea indulgentelor, filioque etc. – care erau cu totul inacceptabile pentru Biserica Ortodoxă. Astfel, calendarul iulian a rămas ca referință liturgică doar în Bisericile răsăritene.
Un moment notabil abordat a fost sinodul convocat de patriarhul Constantinopolului în 1923, în vederea trecerii Bisericii Ortodoxe la calendarul gregorian. Dar contextul politic defavorabil de atunci a făcut ca reprezentativitatea să fie foarte redusă pentru a hotărî în numele întregii Biserici Ortodoxe, adoptarea calendarului gregorian. Din aceste motive, nu toate Bisericile Ortodoxe și-au îndreptat Calendarul. În prezent, aproximativ 90% din ortodoxie folosește calendarul iulian, 10% adoptând calendarul gregorian.
Biserica Ortodoxă Română (BOR) folosește în prezent, un dublu calendar: calendarul gregorian, cel îndreptat la Constantinopol, pentru sărbătorile cu dată fixă: Crăciunul, sfinții etc. și vechiul calendar iulian, neîndreptat, pentru sărbătorile Sfintelor Paști, a căror dată este calculată după echinocțiu. În anii când echinocțiul calendarului iulian și echinocțiul calendarului gregorian (în prezent fiind cu 13 zile mai târziu) coincid, data Paștelui este comună; în caz contrar, diferențele între cele două calendare pot merge de la o săptămână la cinci săptămâni.
În atmosfera din sală totul evolua spre o mai creștinească înțelegere mutuală, așa cum simțim că răzbate din tabloul ecumenismului local românesc. Și atunci ne-am întrebat cum se face că astăzi, în condițiile în care calendarul gregorian este standardul temporal folosit peste tot în lume ca punct de referință în măsurarea timpului, nu este folosit de toată creștinătatea în cadrul calendarului liturgic? Pr. conf. Dîncă a conchis că deși nu calendarul, fie că este cel vechi sau cel nou, este cel care ne mântuiește, pare greu de înțeles că nu se folosește același calendar în actele liturgice în întreaga lume creștină. Mai mult, în lipsa adoptării unei soluții comune trăim fiecare Paștele la date diferite, și acest lucru nu rezonează cu spusele Mântuitorului: „ca toți să fie una…, pentru ca lumea să creadă” (In 17, 20-21).
Fără îndoială există soluții, care pot fi găsite prin întruniri la nivel interconfesional sau/și ecumenic. Recent, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, teologul Vasile Bănescu exprima ideea posibilității sărbătoririi Paștelui la aceeași dată în toată lumea creștină, subliniind că soluționarea problemei nu este „una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, care presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe şi decizia unui viitor şi necesar Sinod pan-ortodox”.
Cu siguranță BOR are o misiune esențială în acest proces de coeziune europeană, pentru că reprezintă unica Ortodoxie „de matrice lingvistică latină”. Și ilustrează această unicitate. Noutatea absolută pe care o reprezintă nașterea Mântuitorului, așa cum o definea Sfântul Ioan Damaschin, o sărbătorim de Crăciun împreună cu lumea catolică. Cu atât mai mult aceasta nu poate fi ruptă de Învierea Sa și atașată vechiului absolut al calendarului.
Reuniți în jurul pr. conf. Dîncă, ne-am convins că la urma urmelor, contactele umane directe contează cel mai mult, căci pregătesc calea spre un viitor de conlucrare pastorală. Dezbaterea a fost una împărtășită într-o atmosfera infuzată de idea că misterul pascal nu poate fi despărțit de data celebrării sale și aceasta nu poate fi decât una.
E greu de precizat momentul când au încetat să mai ruleze pe ecran slidurile prezentate de pr. conf. Dîncă, sau când ne-am oprit să-i adresăm întrebări și să primim răspunsuri. Nimeni nu a simțit dorința de a părăsi sala nici când ora înaintată l-a făcut pe pr. conferențiar să-și strângă laptopul și să-și așeze pe umeri, rucsacul de culoare violet, așa cum îi stă bine pelerinului.
Se lăsase întunericul dar cerul orașului era luminat. Aerul răcoros răspândea miresmele arbuștilor abia înfloriți, impregnând memoria cu aroma vindecătoare a înnoirii naturii. E luna aprilie, a Sărbătorii Pascale, când înnoirea are loc la nivel cosmic. Cristos este înnoitor și se înnoiește permanent.
Alina Pelteacu
Masterand Anul I CBE
