Apariție editorială: Fericiți cei care ascultă Cuvântul

Părintele Conf. Lucian Dîncă ne bucură cu o nouă carte, intitulată Fericiți cei care ascultă Cuvântul. Discipoli pe căile fericirilor. Aparută la Editura Pauline, volumul se dorește a fi un parcurs spiritual pentru începători, dar și pentru cei înaintați în tainele credinței creștine, scopul fiind acela pe care ar trebui să și-l dorească orice creștin: a deveni discipol al lui Cristos. În cele 256 pagini, cititorul poate înfăptui un parcurs spiritual pentru a deveni un adevărat discipol a lui Cristos.

„În prima parte a cărții, autorul ne ajută să înțelegem câteva texte biblice (înmulțirea pâinilor, parabola Tatălui milostiv și a bunului samaritean etc.) folosind o metodă de interpretare dezvoltată de Sfinții Părinți ai Bisericii încă din secolul al III-lea, lectura alegorică sau spirituală. În partea a doua – care ocupă și spațiul cel mai amplu – cititorul va fi călăuzit pe calea fericirilor evanghelice, pentru a gusta din adevărata fericire spirituală: Cristos”, se arată pe site-ul editurii.

„Textul fericirilor (Mt 5,1-11), propus de Isus în predica de pe munte, este unul dintre cele mai cunoscute din Noul Testament. De aceea, s-ar putea naște în mintea noastră întrebarea: ce ne-ar mai putea învăța un text auzit atât de des? De multe ori cunoaștem bine anumite texte biblice, spune autorul, însă ne lipsește acea inteligență interioară a Sfintelor Scripturi. Aceasta se poate întâmpla deoarece nu stăm destul timp în preajma lui Isus pentru a-l lăsa pe el să ne explice aceste texte biblice. Meditațiile propuse aici despre fericiri doresc să ne apropie de Învățător și să-l lase să ne explice fiecare fericire în parte, aplicată la propria noastră trăire a credinței.”

 

Posted in Generale.