,,Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete.“ (In 4, 15)
Cerința trupului de a consuma apă se manifestă prin sete. Senzorii sistemului neurocentral ne atenționează atunci când suntem deshidratați și avem nevoie să bem apă. O pierdere excesivă de apă în organism poate duce la complicații renale. Organele nu mai pot funcționa în mod corespunzător, iar deshidratarea puternică poate aduce cu sine chiar și moartea. Astfel cantitatea de lichide necesară bunei funcționări al unui organism este considerată a fi de 2 litri de lichide. Așadar fără mâncare se poate trăi, dar fără apă se poate muri.
La fel este cu rugăciunea. Ființa umană are nevoie să bea ,,apă vie“ (In 4, 10) din Coasta Preasfântă a lui Isus, ,,care țâșnește spre viața veșnică.“ (In 4, 13). Dacă ne deshidratăm spiritual pentru că nu sorbim cu poftă iubirea lui Dumnezeu, Cuvântul Evangheliei, dacă nu avem sete de Cristos, nu suntem creștini autentici ci ne înșelăm atât pe noi cât și pe cei din jur. Inima noastră dă semnale în acest sens că are nevoie ,,apa vie“… Cine sau ce ar putea potoli setea sufletului nostru? Cei apropiați, soțul, soția, prietenii, plăcerile vieții? În acest caz răspunsul ar fi categoric: NU. Suma tuturor dorințelor noastre spirituale se împlinește în Dumnezeu. Vrem mai mult!… ,,Pentru Tine ne-ai făcut Doamne și neliniștit este sufletul meu până nu-și va afla odihna întru Tine“– spunea Sfântul Augustin în Confesiuni 1,1.. Îl vrem pe Isus Cristos, care este iubire și aliment! Pentru această hrană și pentru această sete de ,,apă vie“ s-au adunat surorile diferitelor congregații în Mănăstirea Carmelitană de la Luncani. Acest colț de paradis a găzduit exercițiile spirituale destinate persoanelor consacrate în perioada 31 iulie- 6 august 2023. Tematica principală a fost: ,,Doamne învață-ne să ne rugăm“ (Lc. 11,1).
Conducătorul exercițiilor spirituale a fost părintele Lucian Dîncă A.A., care ne-a ajutat să corectăm modul de a privi rugăciunea. Era necesar acest pas. Altfel putem deveni monotoni și pierde gustul pentru rugăciune, pentru ,,apa vie“. Ne putem obișnui cu rugăciunea, cu tradiția conform căreia din totdeauna s-a făcut așa și altfel nu se poate. Dar aceste exerciții spirituale au fost diferite. În ce sens? Că se poate și altfel decât modul în care suntem obișnuiți. Evanghelia este un izvor de apă atât de adâncă, încât are puterea de a potoli setea oricărui creștin. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie citit, meditat și implementat în viața cotidiană. Cristos trebuie trăit, rugat, savurat din plin, iar acest adevăr care ne face liberi este mereu actual. Depinde de noi cât de adânc dorim să inspirăm în inimă, suflet și spirit această ,,apă vie“ dătătoare de viață veșnică. Dacă dorim fructe bune și o recoltă pe măsură, va fi nevoie să asimilăm cantitatea de lichid necesară dezvoltării noastre armonioase. Dacă refuzăm să consumăm ,,apa dătătoare de viață“, în cantitățile necesare dezvoltării noastre spirituale, încet ne vom deshidrata și vom muri. Iar ceea ce nu aparține lui Dumnezeu, este mort. Ce alegem? Viața sau moartea? ,,Vorbim despre apa vie, să rămânem cu această dorință de a păstra în noi gustul de rugăciune“– a concis părintele Lucian.
Prim-planul acestor exerciții spirituale la constituit Lectio Divina, ceea ce deja am pus în practică în primul an de masterat cu părintele Tarciziu. M-a bucurat foarte mult că am avut timpul necesar precum și ocazia de a implementa cele învățate. Practica și experiența însă e diferită. Textul biblic, citit, rugat, meditat, asimilat și pus în practică se „mulează” pe necesitățile sufletului nostru. Cuvintele Sfintei Scripturi sunt cu totul personale și se rezumă la nevoile fiecăruia în parte. Am avut impresia că acele cuvinte sunt doar pentru mine, iar aceasta este o experiență cu totul intimă și personală. Eu cred că Dumnezeu vorbește prin Sfânta Scriptură fiecăruia în parte, în funcție de necesitățile sale spirituale. Nimic nu rămâne neclarificat. Sfânta Scriptură aduce mereu un mesaj nou, iar această noutate, această prospețime de ,,apă vie“ ne poate ajuta să intrăm ,,pe poarta cea strâmtă“ (Lc 13, 24) care este Cristos. Căci ,,nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l atrage Tatăl“ (In 6, 44)
Ceea ce am încercat în aceste zile de reculegere să facem, a fost după cum ne-a spus și părintele Lucian: ,,să conștientizăm poate mai mult importanța rugăciunii, importanța ce o are pentru viața noastră spirituală, viață spirituală care nu se mulțumește cu puținul“ pentru că ,,Dumnezeu vrea tot mai mult“. Astfel, ,,Rugăciunea nu este o îndeletnicire oarecare, rugăciunea este identitatea noastră“, iar ,,Rugăciunea ne face teologi“. Tocmai de aceea ,,în comunitățile noastre să dăm un pic mai mult gust de Dumnezeu, în parohia noastră, în locul nostru de activitate, să se simtă bunătatea asta: gustați și vedeți cât de bun este Domnul“. ,,Dar ca să poată da gust, oamenii au nevoie de martori“ iar ,,Dumnezeu nu are nevoie de căldicei“
Doamne, învață-ne să ne rugăm bine!
,,Un râu ieșea din Eden ca să ude grădina și de acolo se împărțea în 4 brațe“ (Gen, 2, 1)
Vasile Achim
masterand anul I CBE
Foto credit: Achim Vasile